Mărturia zguduitoare a unui medic: Prodan ar fi fost o legumă, dacă supraviețuia

Un medic de pe Ambulanță face mărturii zguduitoare despre infarctul care l-a răpus pe Didi Prodan.

Un medic de la Ambulanţă a afirmat pentru Gazetă: "La 5-6 minute de la infarct, dacă scapi, rămâi oricum cu sechele. Singura şansă e să fie echipajul acolo când se întâmplă", scrie GSP.

Prima ambulanţă a ajuns acasă la Didi Prodan la 14 minute de la apelul soţiei. Nu avea medic, ci doar un asistent medical. Opt minute mai târziu, a ajuns şi cea de-a doua ambulanţă, cu medic, doctoriţa Diana Iordache, "una dintre cele mai bune din Serviciul de Ambulanţă", cum o caracterizează un coleg.

Sub protecţia anonimatului, un medic de la Ambulanţă a descris cum se procedează în astfel de situaţii:

"Prima dată se face resuscitarea bazală, adică respiraţia gură la gură sau cu o mască specială şi compresie toracică. Apoi urmează resuscitarea avansată. Prima ambulanţă a ajuns repede, dar, e un lucru ştiut, după 5-6 minute, din lipsă de oxigen, neuronii încep să moară.

La 14 minute, din experienţă vă spun, e clar că şi dacă era salvat, ar fi fost o legumă. Ambele ambulanţe aveau defibrilatoare, dar Prodan nu avea fibrilaţie ventriculară, ci era în asistolă, adică inima i s-a oprit de tot. În aceste cazuri, nu se foloseşte defibrilatorul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel