Mărturii ale americanilor, în criză: Femeile mai bine aud că ai hepatită decât că ești șomer. Sunt deprimat și mă gândesc la sinucidere în fiecare zi

depresie
depresie

Criza economică și șomajul îi bagă în depresie pe americani, care nu văd un viitor prea bune pentru Statele Unite ale Americii. Visul american este acum un coșmar, iar țara nu dă semne de trezire din acesta.

Un site din SUA a primit sute de povestiri ale americanilor care sunt șomeri de mai mult de 6 luni. Potrivit editorilor, majoritatea celor care ș-au împartășit poveștile sunt depresivi, unii dintre ei gândindu-se chiar și la sinucidere.

Majoritatea au rămas șomeri pentru prima dată  în 2009, anul în care criza a lovit puternic, ceea ce era considerată cândva ”țara tutror posibilităților”.

Piața imobiliară s-a prăbușit, iar băncile se luptau să supraviețuiască. Cazurile sunt asemănătoare: oameni cu sau fără experiență au fost anunțați într-un timp foarte scurt că se renunță la ei.

”Au început să mă cheme din ce în ce mai puțin la serviciu. Ajunsesem să mă duc de 2-3 ori pe spătămână. După 2 săptămâni în care nu m-am dus deloc, mi-au dat un mesaj pe telefon că sunt nevoiți să renunțe la mine. Nici măcar în față nu mi-au zis”, spune Elizabeth M.

Impactul emoțional este unul puternic, spun cei fără slujbe. Facturile nu încetează să apară și chiar dacă își ascund emoțiile, înăuntru totul se prăbușește.

Probabil nicio mărturie nu a fost mai sumbră decât cea a lui Peter K, fost manager care făcea peste 100.000$ pe an. Cum e viața lui acum?

”Stau până târziu în noaptea și dorm mult dimineață. Beau mult, stau cu ochii în calculator, mă uit pe geam, mă uit în oglindă. Viața socială lipsește. Nu mă distrez, nu sunt amuzant. De sex nici nu poate fi vorba. Femeile mai bine aud că ai hepatită decât să audă că ești șomer. Sunt deprimat și mă gândesc la sinucidere în fiecare zi.”

Un caz asemănător este cel al lui Scott V., dar acesta spune că tot ce îl ține în viață sunt copii lui.

”Când am văzut că banii sunt din ce în ce mai puțini, m-am gândit că nu voi mai avea ce să le pun  pe masă copiilor. Așa că mi-a trecut prin cap să aleg calea cea mai ușoară de a pleca. Apoi am văzut o știre cu un tânăr de 22 de ani care s-a sinucis pentru că nu avea un loc de muncă și m-am gândit că am pentru ce să trăiesc.”

Dacă nu se gândesc la sinucidere, așteaptă un miracol. Este situația lui Michael T., care spune că șomajul i-a afecat căsnicia.

”Eu și soția mea stăm. Nu ne mai permitem să cumpărăm benzină, așa că stăm toată ziua în casă. Ne certăm des, iar relația noastră se află în impas. Nu pot decât să sper la un miracol”.

Percepția asupra locurilor de muncă s-a schimbat în Statele Unite. În urmă cu câțiva ani, se vrobea despre SUA ca fiind țara unde aproape oricine își poate găsi un loc de muncă, iar americanii nu acceptau orice job pe orice salariu. Însă acum, totul se rezumă la ”orice job e bun”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel