EXCLUSIV  Mărturisiri despre românii din Italia chiar de la preotul Iarca din Pescara: Exemplul fetiței de opt ani, speriată că vine în România. ”Mi s-a părut atât de minunat”

pexels
pexels

Părintele Alin Iarca a evidențiat rolul crucial al Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea și conservarea tradițiilor românești în diaspora și cum se realizează concret acest lucru, în cadrul celei de-a  șasea dezbateri ”Tradiții românești în diaspora”, organizată de ȘtiriDiaspora.ro. 

Alin Iarca, Preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române Pescara din Italia, a fost invitat în cadrul celei de-a șasea dezbateri ”Tradiții românești în diaspora”, organizată de ȘtiriDiaspora.ro.

"Părinte, din Spania, unde avem o comunitate importantă de români, am ajuns la dumneavoastră, în Italia, cum se vede situația de acolo, mai ales de la nivelul parohiei dumneavoastră. Mai respectă românii de acolo tradițiile și obiceiurile? Le transmit mai departe?, a întrebat jurnalistul și moderatorul dezbaterii Gabriel Nuță-Stoica.

"De la noi, lucrurile se văd destul de bine și promițătoare, având în vedere faptul că Biserica Ortodoxă este cea care, oarecum, se află la firul ierbii, promovând, fie prin slujbele pe care le săvârșește în fiecare zi, duminică sau zi de sărbătoare, fie prin activitățile extra-școlare ce se fac cu copiii care participă la școlile parohiale. Conservarea tradiției, a limbii, culturii și a neamului românesc, nu în ultimul rând, conservarea credinței reprezintă pentru noi un lucru important. Cred că trebuie să conștientizăm faptul că un popor fără tradiție, cultură, este efectiv mort. De aceea, în Parohia și comunitatea noastră avem o școală parohială, frecventată de peste 60 de copii.

Copiii care nu au avut nicio oră de limba româna, dar datorită frecventării cursurilor școlii parohiale, au ajuns să cânte în corul bisericii

Deși sunt născuți în Italia, majoritatea dintre ei știu să vorbească, să citească și să înțeleagă în limba română și datorită faptului că participă activ la viața bisericii. Foarte mulți dintre ei participă la slujbele organizate în cadrul bisericii. Vă dau un exemplu, cei care cântă la strană la noi, în Parohia Ortodoxă din localitatea Pescara, sunt copilașii. Nu avem un cor de adulți, avem un cor de copii, despre care mărturisesc că, deși nu au avut nicio oră de limba română, dar datorită frecventării cursurilor de școală ale Parohiei, ei au reușit să învețe foarte bine limba română și să promoveze tot ceea ce ține de limba română", a spus părintele Alin Iarca.

"Bineînțeles că avem și foarte multe evenimente, care promovează și, totodată, conservă tradițiile neamului românesc, precum Festivalul Din Inimă de Român de luna aceasta, unde vor participa peste 500 de persoane, dintre care 130 sunt copiii din școlile parohiale ale din Protopopiatul Abruzzo - Molise. Este la a treia ediție. Și anul acesta, ca și ediția precedentă se desfășoară în colaborare și în parteneriat cu Departamentul Românilor de Pretutindeni. Am văzut că a intrat mai înainte, la dumneavoastră în emisiune, domnul Lucian Romașcanu, care, în perioada când era ministru al Culturii, a avut o frumoasă colaborare în ceea ce privește parohia noastră.

În anul 2023, Parohia noastră a fost organizatoarea Festivalului Bucuriei, unde peste 1000 de tineri din Episcopia Ortodoxă a Italiei au participat aici, la Pescara. Și prin implicarea domnului ministru de atunci al Culturii, Lucian Romașcanu, am putut să avem o colaborare foarte fructuoasă cu Muzeul Satului din România Dimitrie Gusti. La acest festival, doamna director a trimis câțiva artiști, ce au pus în practică realizarea de măști, ouă incondeate. Am făcut câteva ateliere, în cadrul acestui festival, care, oarecum, au animat și încântat pe cei prezenți", a menționat părintele Alin Iarca.

Modelul prin care se reușește conservarea tradițiilor

"Referitor la păstrarea tradițiilor, vă pot mărturisi că noi, în Episcopie, mai avem un festival care este destinat tradițiilor, în special colindului. El se numește Colindul Sfânt și Bun, la care participă toate parohiile din Episcopia noastră. Și, în special, în parohia noastră, prin acest festival, am reușit să implementăm, atingem un aspect sensibil din inima copilașilor, respectiv mersul cu colindatul. La noi este deja o tradiție de ani de zile. Ne strângem în jurul Crăciunului și mergem la colindat, chiar dacă distanțele sunt foarte mari, trebuind să implicăm deplasarea cu mașina și implicarea părinților.

De exemplu, am reușit să mergem, cu 50 de copii și părinți, din casă în casă, pentru a colinda, să aducem vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos! Acesta este un model, prin care noi reușim, oarecum, să conservăm tradițiile poporului român, în special, în ultima perioadă, prin școlile parohiale.

Tabere extrem de importante 

De exemplu, vara, la finalul școlilor parohiale, copii participă la diverse tabere. Anul acesta am avut Tabăra Bucuriei, unde au participat peste 106 copilași. Am avut ateliere de dans popular, muzică populară și tot ceea ce ține de partea artistică, dar și plastică. Am pictat icoane pe sticlă, am încondeiat ouă", a subliniat părintele Alin Iarca.

"De asemenea, tot în vara aceasta, ca și în cea precedentă, un grup de 106 copilași de la școlile parohiale, din cadrul parohiilor arondate la Protopopiatul Abruzzo - Molise, au participat la Taberele ARC, desfășurate de Departamentul Românilor de Pretutindeni în România. Anul acesta am fost la Caraiman. Vă dați seama, în 2024 am avut un autocar  de 80 de copilași în România. Unii dintre ei nu o văzuseră niciodată și faptul că ei au făcut această experiență a fost un model, moment prin care copiii au conștientizat și au început să descopere tradițiile României. Deci, dacă ei, la școlile parohiale, doar aud despre istoria și geografia României, vorbesc românește, cântă colinde, descoperă dansul popular românesc, iată că prin Taberele ARC eu au putut să descopere acolo, în România, efectiv aceste lucruri!", a declarat părintele Alin Iarca.

"Și ce au spus copiii? Le-a plăcut în România? După cum ați menționat, unii nu au fost niciodată în România!", a întrebat jurnalistul Gabriel Nuță-Stoica.

Fetița care nu a mai vrut să se întoarcă în Italia

"Vă dați seama că a fost o muncă și o responsabilitate aparte cu 80 de copii. Avem câteva filmulețe publicate cu unii dintre ei, pe pagina de Youtube a parohiei, unii dintre ei erau foarte emoționați, atât la plecarea din Italia spre România, cât și invers. Chiar îmi aduc aminte un moment și vreau să îl mărturisesc, pentru că mi s-a părut atât de minunat! O fetiță de 8 anișori, la început era foarte speriată că merge în România, mai ales că era prima oară când se desparte de părinții ei.

După o săptămână petrecută în Tabăra ARC, descoperind mănăstirile din România, anul trecut, dar și anul acesta, atât de mult s-a îndrăgostit, încât, la sfârșitul taberei, a început să trimită un mesaj către părinții ei, că nu vrea să se întoarcă în Italia, ci să rămână în România. Cred că acesta este un exemplu de co-responsabilitate și, sincer vă spun, în ultimii 2 ani, lucrarea de păstrare a tradițiilor dintre biserică și stat s-a intensificat, prin colaborarea cu Departamentul Românilor de Pretutindeni. Este zicala Omul sfințește locul! și cred că cineva atunci când este responsabil de un loc, departament, secretariat și îl pune în valoarea, iată că avem și rezultate pozitive. Rămâne să îi mulțumim Lui Dumnezeu pentru toate lucrurile împlinite și ne dorim să împlinim și mai mult!", a mai spus preotul. 

Vezi emisiunea integrală aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel