EXCLUSIV  Masă de aer cald, iunie 2022. Gabriela Băncilă (ANM), prognoza meteo pentru finalul lunii / video

Sursă foto: Pexels (Adam Kontor)
Sursă foto: Pexels (Adam Kontor)

Gabriela Băncilă (ANM) a oferit mai multe detalii despre prognoza meteo a finalului de lună.

Publicitate

„O să merg la mare săptămâna viitoare, pe litoralul românesc și asta pentru că, dacă ne uităm la vreme, totul este propice pentru o vacanță. Sunt temperaturi în creștere, urmărim în momentul de față cât de mult se apropie această masă de aer cald despre care vorbim de aproape două săptămâni și care este prezentă în Europa”, a declarat Gabriela Băncilă.

„Până în momentul de față și pe parcursul următoarelor zile din această săptămână, influențele acesteia (n.r. masa de aer cald) se resimt foarte puțin la noi în țară, dar există semnale pe care le urmărim. Vorbim despre o probabilitate de aproximativ 60% ca, pe parcursul săptămânii viitoare, masa de aer cald să se extindă și în zona țărilor din centrul, Sudului și Estului Europei și să determine și la noi primul val de căldură din această vară, prin înregistrarea temperaturilor de 35 de grade și, foarte important, prin creșterea temperaturilor nocturne. În timpul nopții, temperatura nu va coborî sub anumite valori care să ducă la înregistrarea unui confort termic”, a zis Gabriela Băncilă pentru DCNews.

„Temperatura apei mării se situează în jurul valorii de 22-24 de grade. Apa mării are o inerție mult mai mare și este posibil ca, în acest context, săptămâna viitoare să se stabilizeze în jurul a 23-24 de grade, deci să fie destul de plăcută, mai ales pentru că am început luna iunie cu temperaturi chiar sub 20 de grade, la nivelul apei mării. Inerția aceasta termică își spune cuvântul prin efectul moderator al condițiilor din zona litoralului, unde valorile din aer sunt puternic influențate de temperatura apei mării”, a continuat aceasta.

Marius Mihăilescu, meteorolog la stația Filaret, cea mai veche din țară, iese la pensie: La începuturi, a fost o stație de periferie

Meteorologul Marius Mihăilescu a dezvăluit, în exclusivitate pentru DC News, care este procesul prin care se efectuează prognozele meteo de către ANM, pentru ca mai apoi să fie difuzate de către principalele buletine de știri ale zilei.

Meteorologul Marius Mihăilescu iese la pensie în curând. „La această stație (n.r. stația meteo Filaret) am venit în 1990, mai am două ture, adică zece zile, apoi ies la pensie, după 39 de ani de muncă. Pot să menționez că am mai lucrat la stația meteo Babele, stația meteo Vârful Omu și Fundulea. Stația meteo Filaret este o stație reprezentativă de oraș, la începuturi a fost o stație de periferie. În timp, orașul a înghițit efectiv stația și în momentul de față este o stație reprezentativ urbană”, a dezvăluit Marius Mihăilescu, adăugând:

„Aici este mai cald pentru că influența urbană își spune cuvântul, circulația atmosferică în interiorul orașului este diminuată, datorită construcțiilor urbane, mai avem și parcul care estompează din circulația maselor de aer și din acest motiv apare o diferență de 2-5 grade.”

„Tura de lucru este normală, se lucrează 12 ore cu 24 și 12 cu 48, în funcție de cât personal are stația respectivă. La noi putem spune că vorbim de o tură de 24 de ore, pentru că e o tură de zi și de noapte, iar atunci efectiv mai am 4 ture, două de zile și două de noapte, fiind 5 persoane la tură, schimbându-ne, în 10 zile facem cam 2 ture.”, a continuat acesta.

„S-au schimbat foarte multe. La începuturi se făcea meteorologie clasică, care este cu totul și cu totul altceva. În ziua de astăzi, tehnologia ne-a ajuns din urmă, meteorologia clasică s-a uitat, observațiile nu mai sunt aceleași, munca este substanțial diminuată, iar meteorologia a devenit informatică, din punctul meu de vedere. ”, a mai spus meteorologul.

Marius Mihăilescu a dezvăluit și care este procesul prin care meteorologii realizează prognoza:

„Observațiile se efectuează oră de oră, de la minutul 20 al fiecărei ore, până la minutul 30 și se fac observații asupra tuturor fenomenelor, de exemplu: temperatură, umezeală, presiune, direcție, viteză de vânt, nori, fenomene, precipitații, asupra tuturor fenomenelor. Toate aceste fenomene se codifică în cifre și se întocmește acel „meteo” de care știe toată lumea. Datele se transmit la institutul de la Băneasa, unde colegii centralizează absolut tot, se întocmesc hărțile sinoptice, climatologice, se întocmesc prognozele. Noi aici suntem doar furnicuțele care furnizează datele către rețeaua națională.”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel