Două atentate cu mașină-capcană care au vizat civili în două cartiere din Bagdad au provocat moartea a cel puțin 22 de persoane miercuri, a declarat o sursă din poliție, după ce o explozie în Sadr City s-a soldat dimineață cu cel puțin 52 de morți, relatează Reuters.
Una dintre explozii s-a produs la Kadhimiya, un cartier majoritar șiit din nord-vestul capitalei irakiene, provocând moartea a 15 persoane și rănirea altor 33. Cealaltă mașină-capcană a explodat pe un bulevard comercial într-un cartier predominant sunit din vestul Bagdadului, provocând moartea a șapte persoane și rănirea altor 20, potrivit antena3.ro.
Cele două atentate nu au fost revendicate, dar gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat atentatul sinucigaș cu mașină-capcană comis miercuri în apropierea unei piețe din Bagdad, soldat cu cel puțin 52 de morți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu