Presupusul autor al atacurilor sângeroase comise în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, a renunţat joi la cererea de strămutare a procesului, care va avea loc prin urmare în oraşul în care 51 de credincioşi musulmani au fost ucişi pe 15 martie, transmite AFP.
Înalta Curte de Justiţie din Noua Zeelandă s-a aflat joi la Christchurch pentru a examina, în cadrul unei şedinţe preliminare, o solicitare depusă de inculpatul Brenton Tarrant care viza ca procesul să nu se desfăşoare în această localitate. Judecătorul Cameron Mander a anunţat, la începerea şedinţei, că apărarea a decis să renunţe la această cerere, care fusese depusă în august. Motivele renunţării la solicitare nu au fost prezentate. Australianul Brenton Tarrant, 28 de ani, a pledat nevinovat în ce priveşte cele 51 de acuzaţii de omor, 40 de acuzaţii de tentativă de omor şi una de comitere a unui act terorist, formulate împotriva sa. Procesul în acest caz urmează să aibă loc pe 2 iunie anul viitor la Christchurch. Pe 15 martie, Noua Zeelandă a cunoscut cel mai grav atac din istoria sa modernă atunci când un extremist a deschis focul în două moschei din Christchurch. Brenton Tarrant a compărut joi în faţa instanţei prin intermediul unei transmisiuni audio-video din închisoarea de maximă securitate Auckland. Presa nu a fost autorizată să-l fotografieze sau să-l filmeze.
Sursa Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu