Masacrul din Gaza, condamnat la nivel internațional. Se cere încetarea imediată a focului

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Se înmulțesc apelurile la încetarea focului în Fâșia Gaza, după ce soldații israelieni au deschis focul asupra mai multor palestinieni, în timpul distribuirii de ajutoare umanitare.

Moartea celor peste 110 de palestinieni în Fâșia Gaza, după ce soldații israelieni au deschis focul în timpul unei distribuiri de ajutoare umanitare a dus la înmulțirea apelurilor la încetarea focului în zonă, dar și la condamnarea internațională a autorităților israeliene, transmite AFP, scrie Agerpres.

Astfel, la New York, secretarul general al ONU Antonio Guterres a condamnat incidentul, potrivit purtătorului său de cuvânt.

”Nu știm exact ce s-a întâmplat. Dar fie că acești oameni au fost uciși de tiruri israeliene, fie că au fost zdrobiți de mulțime sau călcați de camioane, acestea sunt acte de violență, într-un anumit fel, legate de acest conflict”, a spus Stephane Dujarric, menționând moartea unor persoane în ”circumstanțe oribile”.

La rândul său, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a denunțat ”un nou carnagiu” și decese ”total inacceptabile”.

”Sunt îngrozit de rapoartele despre un nou masacru în rândul civililor din Gaza, care erau disperați să obțină ajutor umanitar”, a spus Borrell pe rețeaua de socializare X. ”Aceste morți sunt complet inacceptabile”.

Ministrul de Externe al Italiei, Antonio Tajani a postat pe rețeaua X că ”decesele tragice din Gaza cer o încetare imediată a focului pentru a permite mai mult ajutor umanitar, eliberarea ostaticilor și protecția civililor”.

Tot încetarea focului este cerută și de la Madrid, unde ministrul Afacerilor Externe, Jose Manuel Albares, a considerat drept ”inacceptabil ceea ce s-a întâmplat în Gaza, cu zeci de civili palestinieni murind în timp ce așteptau mâncare. Acest lucru subliniază urgența unei încetări a focului”.

De asemenea, și din zona Orientului Mijlociu au venit reacții cu privire la masacrul de joi.

Astfel, într-o postare pe X, Ministerul saudit de Externe ”a condamnat și a denunțat cu fermitate vizarea civililor fără apărare”, ceea ce a dus la moartea a sute de oameni, atunci când forțele de ocupație au bombardat cozile de așteptare ale civililor care încercau să obțină ajutor”.

Pentru Emiratele Arabe Unite, ”forțele de ocupație israeliene au vizat o adunare de mii de locuitori palestinieni ai Fâșiei Gaza care așteptau să le fie adus ajutor umanitar”.

Citește și: Armata israeliană a tras în civilii palestinieni din jurul camioanelor cu ajutoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel