Masacrul din Norvegia nu justifică pedeapsa cu moartea/suprimarea
Mă așteptam ca măcar unul dintre cei doi propagandiști ai pedepsei cu moartea, CT Popescu sau Grigore Cartianu, să profite de tragedia din Oslo pentru a-și susține punctul de vedere. A făcut-o editorialistul de la Gândul, într-un articol care sunt convins că va găsi susținători și va face accesări, ceea ce, în trustul Pro, e singurul lucru care contează. Cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care caută rezolvări facile, am să încerc să scriu câteva rânduri și pentru cei care nu cred în omor ca soluție la omor/omoruri.
Opiniile lui CT Popescu sunt simple opinii, chiar dacă au aparența unui raționament care se încheie cu formula QED. De fapt, nu demonstrează decât o încercare de a-i recuceri pe cititorii care au fost dezamăgiți de editorialul în care Popescu susținea pedeapsa cu moartea. Ca urmare, cazul din Norvegia devine pretext pentru nuanțări: ”susţin nu pedeapsa cu moartea, ci suprimarea prin lege a celor care comit infracţiuni de la o anume gravitate în sus. Precum şi a recidiviştilor care comit sistematic infracţiuni de la respectiva gravitate în jos”, scrie autorul, plecând de la Anders Behring Breivik, pe care îl numește Bestia ( chipurile ca să nu-i dea satisfacție, popularizându-i numele. Uite, de aia nu mai putea criminalul, că nu-i apare numele într-un editorial!).
Cu alte cuvinte, este o propunere de tip contabil: dacă I este mai mic sau egal cu X, statul suprimă libertatea individului, dacă I (sau N x I) este mai mare ca X, îi suprimă viața (unde I este infracțiunea, X nivelul acesteia, iar N este numărul de infracțiuni repetate). În propunerea avansată pe site-ul gândul.info nu se precizează cine stabilește nivelul. Important este principiul: când ai o problemă, o suprimi; un cetățean creează probleme, nu e suficient să îl împiedici să facă rău, dacă problemele sunt mari, îi iei viața. Păi, asta a făcut și dementul din Oslo și atâția alți criminali din istoria omenirii: au crezut că își rezolvă problemele prin uciderea unor oameni. A-l spânzura, cum susține Popescu, înseamnă a discuta cu el de la egal la egal. Civilizația occidentală și-a dovedit forța atunci când n-a mai avut de nevoie de spânzurători pentru controlul social. Sigur că e mai costisitor să ții un om închis, zeci de ani, decât să-i iei viața, dar până acum costurile au putut fi suportate. Dacă reîntoarcerea în timp are motivație economică, apar și riscuri. Azi suprimăm un om care comite infracțiuni, fiindcă e mai ieftin, mâine vom rezolva prin suprimare alte probleme.
Să-i suprimăm, de pildă, pe leneși, ca în povestea lui Creangă. Cine stabilește însă care este nivelul X de la care un om trebuie suprimat pentru lene? Nu de mult, președintele Băsescu susținea că mulți români s-au învățat cu nemunca...Deficitul bugetar ar fi rezolvat cu ajutorul gâdelui, nu al FMI. Nu asta spunea despre funcționari un alt mare editorialist?”Ne-au suprimatără, carevasăzică”. Doar că formula suprimării îi lipsea lui IL Caragiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
