Profesorul Adrian Streinu Cercel a explicat care este singurul element care îi salvează pe oameni în fața pandemiei de coronavirus.
Adrian Streinu Cercel a explicat în direct la România TV ce ar trebui să facă românii pentru a se proteja de virusul SARS-CoV-2, mai ales acum când numărul infectărilor și transmiterea comunitară a crescut foarte mult.
”Ceea ce vedem sunt rezultatele infectărilor din zilele din spate. Avem în față un iceberg, vedem vârful și nu știm ce este sub apă. Trebuie să ne unim forțele și să depășim acest moment. Singurul element care ne poate salva este să purtăm masca cum trebuie. În momentul în care eu vorbesc mai tare, virusul pleacă de la mine și ajunge la tine.
Îi văd zilnic. Nu pot să le atrag la toți atenția, lumea trebuie să înțeleagă că masca este cea care ne salvează pe noi și pe apropiații noștri. Orice sistem care este pus în dreptul nasului și sub gură ne protejează. Trebuie să înțelegem că suntem într-un moment critic, nu avem timp de aceste trăsnăi. Avem un model cât se poate de bun, modelul Melbourne. Potrivit acestuia, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui masca în momentul în care ieşi din casă, dacă simți că te încearcă vreo răceală, te duci și te testezi apoi te întorci acasă. Dacă ești pozitiv, te izolezi în casă, ai dreptul să soliciți autorităților locale o sumă de bani care să te ajute în următoarele două săptămâni", a spus Adrian Streinu-Cercel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu