Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, ne explică de ce trebuie să purtăm masca de față și dacă aceasta va deveni o obișnuință.
Alexandru Rafila a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre purtarea obligatorie a măștii de față după data de 15 mai, atunci când se va termina starea de urgență.
”Masca nu trebuie să o purtăm când ne deplasăm în aer liber. Cel puțin asta am înțeles eu și pare logic atunci când ne deplasăm pe stradă. Trebuie să punem masca atunci când ne urcăm într-un mijloc de transport care este o incintă închisă sau atunci când intrăm în încăperi în care mai este și o altă persoană. Nu trebuie să purtăm masca dacă suntem în autovehiculul propriu. Dacă mergem cu bicicleta nu trebuie să purtăm masca pentru că ne împiedică la respirație. O să devină masca probabil o obișnuință. Am fost în Asia, iar acolo purtarea este frecventă, din cauza poluării, din diferite motive, dar acolo este ceva obișnuit”, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, în direct la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu