După încheierea meciului dintre Steaua și Dinamo, fanii steliști au reacționat violent la iașirea patronului din stadion, aceștia aruncând cu scaune spre mașina în care se afla Gigi Becali. De asemenea, de același tratament au avut parte și jucătorii, când s-au apropiat de tribune pentru a saluta suporterii.
Jucătorii Stelei au venit în dreptul galeriei pentru a-şi saluta susţinătorii, dar fanii din Ghencea au răspuns violent! Aceştia au aruncat cu scaune înspre teren, iar fotbaliştii nu au îndrăznit să se apropie de gardul tribunelor, ei alegînd să se scuze în faţa suporterilor din zona liniei de 16 metri. Singura excepţie, Geraldo, care a avansat pînă în dreptul galeriei, în ciuda "bombardamentului" lansat de spectatori, potrivit gsp.ro
“Mi-au spart parbrizul, maşina, tabla, cu pietre. Acum sunt la Poliţie. Am farul spart la maşină, au arestat 10 inşi, i-au dus la secţia 22. Au fost arestaţi pentru huliganism. Să-i reţină şi să-i condamne! Fac plângere şi mă voi duce la fiecare termen. Până nu se condamnă, nu mă las”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
Reprezentantul Jandarmeriei a confirmat incidental. “Trei persoane au fost reţinute şi sancţionate pentru că au aruncat cu diferite obiecte spre maşina lui Gigi Becali, iar doi fani dinamovişti au fost reţinuţi pentru întocmirea de dosare penale, deoarece au introdus şi au folosit materiale pirotehncie în stadion. După analiza video va urma identificarea altor fani dinamovişti", a declarat pentru Mediafax Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu