Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, că procurorii şi ANAF nu vor mai beneficia de autovehicule cu girofar cu lumină albastră.
La dezbaterea Ordonanţei de urgenţă 21/2014 privind circulaţia pe drumurile publice, deputaţii din comisie au scos ANAF şi procurorii din categoriile celor care beneficiau de acest drept, la propunerea deputatului PSD Cătălin Rădulescu.
Astfel, comisia a decis că vor beneficia de 'lumină albastră' autovehiculele aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de frontieră, Serviciului de Ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, unităţilor speciale ale SRI şi SPP, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă. Cătălin Rădulescu a motivat propunerea prin faptul că nu există niciun caracter de urgenţă în acţiunile ANAF şi ale procurorilor.
'În primul rând, coaliţia (de guvernare - n.r.) scoate legea prevenţiei. Atâta timp cât noi facem legea prevenţiei justificarea folosirii luminii albastre ca şi caracter de urgenţă (...) de către ANAF eu nu o văd, nu are niciun fel de urgenţă. Şi nu văd niciun caracter de urgenţă pentru folosirea luminii albastre de către procurori, în cazul în care nu mai există termenul de procuror criminalist. Procurorii nu au niciun fel de urgenţă să se deplaseze. Urgenţa, eu, ca parlamentar, o înţeleg în misiunile în care sunt importante salvarea de vieţi omeneşti, pentru pompieri, salvare, ambulanţe', a spus Rădulescu.
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a propus un punct de vedere de la ANAF şi de la Ministerul Public pe această temă, însă propunerea a fost respinsă. Cu acest prilej, preşedintele comisiei Lucian Bode a precizat că nu există niciun amendament depus ca maşinile parlamentarilor să aibă lumină albastră, respingând informaţiile apărute în acest sens. În acest context, deputaţii Cătălin Drulă (USR) şi Marius Bota (PSD) au avut un schimb de replici. Drulă a susţinut că social-democratul a propus în şedinţa precedentă ca parlamentarii să beneficieze de acest drept, iar Bota l-a acuzat pe acesta de minciună.
Membrii Comisiei au adoptat şi un amendament potrivit căruia folosirea fără drept a girofarului este sancţionată cu suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Amendamentele Comisiei de transporturi la Ordonanţă urmează să fie discutate şi în Comisia pentru industrii, în vederea întocmirii unui raport comun.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu