Zeci de maşini au fost filmate pe Autostrada Soarelui, A2, circulând pe contrasens. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, iar şoferii riscă să rămână fără permis de conducere.
Publicitate
La doar câteva zile după ce peste 50 de maşini au fost implicate într-un accident în lanţ pe autostradă, pe sensul de mers spre Constanţa, un nou incident scandalizează opinia publică.
Zeci de maşini au fost filmate în timp ce mergeau pe contrasens pe A2, fie pe banda de urgenţă, fie chiar pe banda întâi.
Imaginile au fost înregistrate de un șofer care circula regulamentar pe A2 Autostrada Soarelui. Acesta se deplasa pe sensul de mers București-Constanța, în seara zilei de 19 iulie. Pe imagini se vede că unii şoferi folosesc chiar şi luminile de avarie.
“În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa, conform promotor.ro.
Iată mai jos imagini cu maşinile care circulă pe contrasens.
"E mai greu de condus pe autostradă, în România, decât pe un drum național. Eu sunt îngrozit când merg pe autostrăzile din România! Vă spun de ce...eu știu să merg cu viteză foarte mare și merg la raliu și pot să merg să fac orice fel de misiune specială. Când merg pe stradă, merg corect, odată ca să nu-mi fie rușine, să nu mă oprească Poliția că zică: A, Titi Aur, ai făcut, ai dres...plus că așa mă simt în siguranță, eu cu familia și cu cine am în mașină.
Când mă duc pe autostradă, până la Constanța, Pitești sau Ploiești sau oriunde, am o mare problemă. Dacă merg pe banda din dreapta, trebuie să merg printre camioane, că alea merg cu 90 km/h, dacă merg pe banda din stânga, adică pe banda doi, unde pot să merg cu 130 km/h nu încap că vin toți nebunii, mai mult sau mai puțin, care mă tot claxonează și mă blițuie că trebuie să treacă ei cu viteză. Și atunci, pentru omul care vrea să meargă corect pe autostradă, e un chin. Se simte de la distanță, se simte din mașină, se simte dacă pui o dronă, se simte dacă-ți imaginezi, dezordinea și lipsa de cultură și de civilizație și de știință din România, în ceea ce privește condusul mașinii, față de alte țări", a declarat Titi Aur, în exclusivitate pentru DC NEWS în august 2020.
Duminică dimineaţă, cinci maşini s-au ciocnit pe A2, iar o persoană a fost rănită în urma carambolului.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la kilometrul 85 al Autostrăzii A2 pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Dragoș-Vodă, județul Călărași, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme, care, în urma impactului, au rămas imobilizate pe benzile de rulare. Evenimentul s-a soldat cu o persoană rănită. Circulația se desfășoară prin dirijare, pe banda de urgență", a transmis Poliţia Română.
Vineri, un accident în care au fost implicate peste 50 de maşini a avut loc tot pe A2. Ba mai mult, la câteva ore distanţă, în acelaşi loc dar pe sensul opus a avut loc un accident similar.
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, a avut loc un carambol. Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă", transmitea Poliţia vineri dimineaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu