Măștile de protecție și distanțarea fizică, eliminate din 19 iulie în Anglia

Imagine de Anastasia Gepp de la Pixabay
Imagine de Anastasia Gepp de la Pixabay

Măștile de protecție și distranțarea fizică nu vor mai fi obligatorii prin lege din 19 iulie, anunță premierul Boris Johnson.

Măștile de protecție nu vor mai fi obligatorii prin lege, iar regulile de distanțare socială vor fi eliminate la rândul lor, în ultima etapă de relaxare a restricțiilor din Anglia, a confirmat Johnson. Astfel, este finalul unei perioade de 16 luni în care restricțiile menite să limiteze infectarea cu coronavirus au fost impuse de autorități, transmite BBC. Data de 19 iulie este așteptată să fie ziua relaxării totale, iar această informație va fi confirmată sau infirmată pe 12 iulie, după verificarea celor mai recente date ale epidemiei de Covid-19.

Datorită adevăratului succes al campaniei de vaccinare din Marea Britanie, Johnson a anunțat de la guvern că restricțiile anti-Covid, în marea lor majoritate, vor fi anulate. Este important să știm că este vorba doar despre Anglia, fiindcă celelalte trei state ale Regatului Unit își gestionează de unele singure aceste spețe. Însă, numărul de cazuri noi de infecție va crește peste 50.000 în această lună potrivit estimărilor, așa că „trebuie să ne conformăm că vom avea, din păcate, mai multe morți cauzate de Covid-19”.

S-a confirmat astfel că, din 19 iulie, se va renunța la mai multe reguli

-Se pune capăt limitei de invitați pentru nunți și înmormântări;

-Se elimină legile privind servitul la masă pentru baruri și restaurante, iar oamenii nu mai trebuie să facă check-in la locațiile vizitate;

-Se elimină limitele privind numărul de vizitatori ai căminelor pentru vârstnici;

-Expiră puterea consiliului de a impune legi;

-Evenimentele la scară largă nu mai necesită certificate.

NHS, serviciul naţional de sănătate din Marea Britanie, a fost decorat de regina Elisabeta cu distincţia "Crucea lui George"

Regina Elisabeta a II-a a acordat Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), foarte solicitat de pandemia de COVID -19, Crucea lui George (George Cross), cea mai înaltă distincţie civilă din Regatul Unit, relatează AFP.

Această decoraţie răsplăteşte tot personalul NHS, trecut şi prezent, în toate domeniile şi în cele patru naţiuni ale Regatului Unit - Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord -, se arată într-un mesaj scris de regină. În mod colectiv, timp de mai bine de şapte decenii, ei au sprijinit populaţia ţării noastre cu curaj, compasiune şi dăruire, demonstrând nivelul înalt al serviciului public, a adăugat ea.

Instituită în 1940, distincţia Crucea lui George recompensează eroismul şi actele de curaj în circumstanţe de pericol extrem.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel