Măștile devin OBLIGATORII. Țara vecină României care a luat această decizie

Măştile sanitare devin obligatorii de duminică în locurile publice dintr-o țară vecină României.

Bulgarii vor trebui să aibă acoperite nasul şi gura cu o mască sanitară atunci când ies din casă începând de duminică, măsură menită să limiteze răspândirea noului coronavirus, mai ales pe perioada Paştelui, transmite AFP.

Guvernul de la Sofia doreşte ca purtarea măştii sanitare în locurile publice să fie generalizat până la 26 aprilie.

În Bulgaria, ţară cu populaţie majoritar ortodoxă, duminică este celebrată Sărbătoarea Floriilor, iar peste o săptămână Paştele. Bisericile vor rămâne deschise în această perioadă, chiar dacă executivul bulgar i-a cerut populaţiei să rămână în case, citează Agerpres. 

Amenzi dure pentru nerespectarea obligativităţii

La 30 martie, guvernul bulgar a anulat un prim decret ce prevedea amenzi dure pentru nerespectarea obligativităţii purtării măştii sanitare, în condiţiile în care acest produs era dificil de achiziţionat.

Bulgaria a fost una dintre primele ţări din Europa care au impus restricţii asupra circulaţiei persoanelor, pentru a reduce riscul propagării noului coronavirus. Guvernul bulgar a luat această măsură pe 13 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel