Săpăturile au fost începute în 2019, iar fosilele de mastodonți se estimează că ar avea între 11.000 și 12.000 de ani.
Citește și: Un sat neolitic din Franța a fost descoperit după 150 de ani de cercetare
Mai multe rămășițe fosilizate provenind de la trei mastodonți din Epoca de Gheață au fost descoperite în Anzii peruani, ridicând întrebări despre modul în care aceste viețuitoare de mari dimensiuni au ajuns în acea regiune, informează Reuters, scrie Agerpres.
Astfel, săpăturile începute în urmă cu cinci ani au dus la descoperirea fosilelor de mastodonți, despre care se crede că ar avea o vechime cuprinsă între 11.000 și 12.000 de ani, în valea orașului Chambara, la o distanță de aproximativ 300 de kilometri est de Lima.
Unul dintre specimene este aproape complet și ar putea fi cel mai bine conservat schelet de mastodont din Peru, a declarat paleontologul Ivan Meza.
”Dacă va fi găsit craniul - și totul indică faptul că și colții se află acolo -, atunci descoperirea va avea o importanță științifică la scală națională și globală”, a adăugat el.
Mastodonții se asemănau cu mamuții, o specie de asemenea dispărută de pe Terra, însă aveau cranii mai plate și colți mai drepți.
Oamenii de știință speră de acum să găsească mai multe fosile în acea zonă, ceea ce ar putea să explice felul și momentul în care mastodonții au sosit în regiunea menționată.
”Vorbim despre o zonă mică, de mai puțin de un hectar. Până acum, am descoperit trei specimene, cu posibilitatea de a găsi acolo mai multe, precum și de la alte tipuri de animale”, a precizat Ivan Meza.
Mastodonții au migrat cel mai probabil din America de Nord către America de Sud în căutare de hrană și de apă, pe măsură ce condițiile climatice s-au schimbat, sunt de părere oamenii de știință.
”De-a lungul timpului, munți Anzi s-au ridicat și apa mării s-a retras. Această zonă s-a uscat și a lăsat mai multe lagune în Valea Mantaro”, care ar fi asigurat o sursă de apă, a adăugat cercetătorul Oscar Diaz.
Peru este o sursă bogată de fosile preistorice. În aprilie, cercetătorii au descoperit craniul fosilizat al unui delfin de apă dulce, cel mai mare găsit vreodată, care înota în bazinul Amazonului peruan în urmă cu 16 milioane de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News