EXCLUSIV  Măsura 41,5 la sută, criticată de economişti. Adrian Câciu: E NULĂ! Nimeni nu câştigă, statul pierde

Economistul Adrian Câciu a explicat de ce măsura acordării de către Guvern a 41,5 la sută din salariu către angajatorii care readuc angajaţii din şomajul tehnic este nepotrivită, dar şi ce putea fi făcut pentru ca aceasta să fie, totuşi, funcţională cu adevărat. 

"Această măsură este nulă, nu are nicio relevanţă pentru nimeni. Angajatul nu primeşte mai mulţi bani pentru că s-a întors, angajatorul nu primeşte nici el nimic, poate doar că rămâne cu un cashflow, iar statul pierde foarte mulţi bani. Trebuia să existe un stimul de inserţie, în sensul în care să se angajeze şomeri sau oameni veniţi din diaspora. 

Pe de altă parte, aceşti 41,5 la sută, când noi ştim că cei mai mulţi şomeri sunt cei care au fost pe salariul minim, nu înseamnă nimic. Înseamnă că statul achită contribuţiile, statul le încasează. O aberaţie economică! 

Nici modul de abordare al guvernanţilor nu e bun. Mă surprinde mai mult faptul că un Guvern liberal are abordarea asta. Ce am văzut, doamna Alexandru ceartă antreprenorii, dl Tătaru ceartă antreprenorii, toată lumea ceartă antreprenorii. Toţi ceartă pe cei pe care îşi bazează doctrina! Este foarte ciudat!", a declarat Adrian Câciu în exclusivitate pentru DC NEWS. 

VEZI Plăţi pentru şomajul tehnic. Violeta Alexandru, reproşuri pentru angajatori

Prea multă birocraţie

"Sunt documente incomplete? De ce nu a gândit dna Alexandru un sistem digital pentru ca angajatorul să nu mai trebuiască să depună mii de declaraţii? Ar fi fost nevoie doar de o notificare a angajatorului, care să spună câţi angajaţi are, cum se numesc, şi atât! Notificare cu nume, prenume, CNP şi număr de contract. Era foarte simplu! Nu poţi veni să cerţi antreprenorul, spunându-i să tot facă hârtii. Fă măsura suplă, nebirocratică. Chiar nu putem renunţa la stilul ăsta în care luăm măsuri, dar nu le ducem până la capăt? E incorect faţă de antreprenori, pentru că nu suntem într-o situaţie în care antreprenorul nu are ce face", a mai spus economistul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel