Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a spus ce trebuie să faci la volan pentru a fi cât mai vizibil în trafic.
Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a vorbit, la emisiunea DC Conducem, la DC News, despre ce trebuie să faci la volan pentru a fi cât mai vizibil în trafic și a evita producerea unui accident.
„În prezent este obligatoriu să mergi cu faza scurtă. Mulți spun că dacă au lumini de zi, nu mai e nevoie să meargă cu faza scurtă. E adevărat, dar pe o vreme urâtă, la o mașină la care ai lumini de zi, automat se aprinde faza scurtă și te obligă să mergi cu faza scurtă. E foarte important ca mașina din față să fie vizibilă. E o mare diferență între o mașină cu faruri aprinse și alta fără faruri aprinse, pe cea din urmă aproape că nu o vezi“, a spus Titi Aur.
Discuția s-a concentrat pe imaginile difuzate în cadrul emisiunii în care, pe o vreme ploioasă, un autoturism intră în depășire, iar din sens opus, la un moment dat, când depășirea era aproape efectuată, vine cu viteză un alt autoturism fără lumini aprinse. Mai mult, șoferul care vine din sens opus începe să dea flash-uri, pentru a-i atrage atenția celui care a efectuat depășirea.
„Instinctiv, cel din față, când a văzut că se întâlnește cu o mașină în depășire, a făcut din faruri. El știa că dacă aprinde acele faruri, o să-l vadă. El a făcut flash-uri în sensul de înjurătură. Dar el nu și-a pus problema că dacă avea farurile aprinse, celălalt șofer probabil nu ar fi intrat în depășire. El a văzut doar partea aia de scandal: Las’ că îți fac eu din faruri! Ce cauți tu aici?! De ce ai intrat peste mine?
E nevoie de un program de educare, de protecția muncii, de campanii, de astfel de imagini discutate și dezbătute, ca să conștientizeze cât mai mulți că o mașină cu faruri aprinse poate salva vieți. Încă sunt mulți care nu le aprind și nu le aprind nici măcar în astfel de condiții.
Farurile trebuie aprinse indiferent cum e afară, dar sunt și situații, când îți bate soarele din spate, iar tu trebuie să-ți dai seama că cel din fața ta nu te vede, pentru că lui îi bate soarele din față. Deși ești tentat să spui că e vizibilitate bună, nu te gândești că ăla din față ar putea să fie orbit de soare“, a precizat, la DC News, Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu