DSP Galaţi a stabilit un set de măsuri preventive, puse în aplicare de joi în toate spitalele din judeţul Galaţi, pe fondul intensificării activităţii gripale, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liliana Iordăchescu.
Potrivit sursei citate, printre măsuri se numără interzicerea accesului pacienţilor în secţiile cu risc, trierea epidemiologică a vizitatorilor la pacienţii la care este permisă vizita, evaluarea stării de sănătate a personalului medical şi auxiliar din spitale sau continuarea efectuării vaccinului antigripal pentru persoanele cu risc de îmbolnăvire, DSP Galaţi mai având pe stoc 4.500 de doze de vaccin antigripal.
'Personalul medical şi cel auxiliar depistat a fi bolnav va fi scos din activitate şi izolat la domiciliu. Se vor reîntoarce doar după finalizarea tratamentului, când nu vor mai fi bolnavi. Se va face triaj epidemiologic la internarea pacienţilor cu izolarea celor cu risc epidemiologic la Spitalul de Boli Infecţioase. Se va face imunizarea antigripală a personalului medical şi auxiliar care nu a fost vaccinat. Cazurile suspecte/depistate de gripă se vor transfera la Spitalul de Boli Infecţioase', a afirmat Liliana Iordăchescu.
Vizitatorii, interzis în cinci secţii
Directorul medical al Spitalului Judeţean Sf. Apostol Andrei din Galaţi, Aurelia Romilă, a precizat că accesul vizitatorilor a fost interzis la cinci secţii ale spitalului, acolo unde se află pacienţi cu risc de îmbolnăvire, respectiv la secţiile Oncologie, ATI, Obstetrică Patologică, Obstetrică Fiziologică şi Neonatologie. La restul secţiilor este permisă vizitarea pacienţilor doar o oră pe zi, în intervalul orar 15.00-16.00.
Totodată, este permisă vizitarea unui singur aparţinător pentru fiecare pacient şi numai dacă aparţinătorul este sănătos şi nu prezintă semne ale infecţiilor respiratorii.
'La secţia de urgenţe a spitalului, acolo unde se prezintă bolnavii cronici sau diverşi pacienţi pentru internare, aceştia sunt triaţi epidemiologic iar dacă dau semne de infecţii respiratorii sunt fie trimişi acasă, pentru a se trata la medicul de familie, fie, dacă este vorba despre o stare de sănătate precară, dirijaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi. Măsurile de prevenţie includ şi personalul medical şi auxiliar, starea de sănătate a acestora fiind monitorizată la intrarea în tură, urmând să fie trimişi acasă cei cu simptome de infecţii respiratorii sau gripă', a spus Romilă.
[citeste si]
La nivelul judeţului Galaţi, au fost confirmate trei cazuri de gripă, iar numărul cazurilor de viroze respiratorii a ajuns la 3.113, în creştere faţă de săptămâna trecută, la acestea adăugându-se alte 300 de cazuri de pneumonii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu