Dr. Emilian Ioan Imbri, managerul Spitalului "Victor Babeş" din Capitală, a reacționat în urma noilor recomandări și a avertismentului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat astăzi că ridicarea oricăror restricţii impuse pentru oprirea răspândirii COVID-19 trebuie să fie graduală, întrucât dacă interdicţiile vor fi relaxate prea curând va exista o revenire a infectărilor.
"Măsurile de izolare s-au dovedit eficiente, iar oamenii trebuie să fie pregătiţi pentru a adopta un stil de viaţă diferit, care să permită funcţionarea societăţii, dar şi ţinerea sub control a răspândirii coronavirusului", a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS.
„Pe perioada acestor zile de sărbătoare de Paşte, fiecare zi a fost cu mai puţine cazuri şi cu simptomatologie mai uşoară. Am sperat ca această scădere a numărului de cazuri să fie un semn bun şi poate-poate să sperăm că în iunie-iulie, am putea să ieşim la liman. Cred însă că m-am pripit şi nu e bine să sperăm. E o aşteptare surdă, ceva nelămurit care simt că planează asupra noastră.
Această avertizare a OMS nu ne mai surprinde, ştim că ceva va veni, mai ales că la noi, faţă de restul ţărilor din jur, e chiar simplu, destul de lejer, până acum. E un virus parşiv, despre care noi nu ştim mare lucru şi care ne pândeşte, parcă aşteaptă să lăsăm jos masca şi atunci năvăleşte. Aparent nu ai cazuri, sunt 2-3 cazuri noi şi apoi te trezeşti cu 200 pozitivi. Mulţi", a declarat Emilian Imbri, managerul Spitalului Victor Babeş, în direct la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu