Matei Arvunescu este actorul care s-a alăturat cel mai recent Teatrului EXCELSIOR din București, charisma și talentul său fiindu-i atuuri pentru integrarea în această trupă tânără de actori.
De la debutul său pe această scenă, Matei a punctat deja câteva repere pentru cariera sa, printre care Barach în „Turandot”, după Carlo Gozzi – regia Sânziana Stoican și Scheffler, din spectacolul „Urâtul”, în regia lui Madalin Hâncu, scrie spectacola.ro.
„Nu poți compara niciodată doi actori, chiar dacă interpretează același rol”
SPECTACOLA: Faci parte dintre profesioniștii din domeniul teatral care au descoperit acest univers încă din copilărie. Ai crescut în teatru, tatăl tău fiind actor. Faptul că dintotdeauna ai cunoscut îndeaproape această lume este un avantaj pentru prezentul tău sau a fost un context care nu ți-a permis nici măcar să te gândești să faci altceva?
Matei Arvunescu: A fost şi este și în continuare un avantaj imens simplul fapt că am văzut de mic dincolo de mirajul scenei și am putut să privesc îndeaproape ce înseamnă procesul pregătirii unui rol. Și mai mult decât atât, știu că am în prezent parte de părerea cuiva avizat, cu o enormă experiență în spate, în fața căruia nu trebuie să mă ascund.
SPECTACOLA: Ai avut perioada de „fiul lui”...? Ai simțit că ești comparat cu tatăl tău?
Matei Arvunescu: Nu. Poate că unii au facut-o, dar mie mi se pare imposibil. Nu poți compara niciodată doi actori, chiar dacă interpretează același rol.
SPECTACOLA: Care este cea mai puternică amintre cu teatrul pe care o ai din copilărie?
Matei Arvunescu: Îmi amintesc că mama, care este medic, era de gardă la spital. Tata ne lua pe mine și pe fratele meu (care acum este și el medic) la teatru, unde urmăream repetiția și spectacolul din culise. După mergeam la spital să o vedem pe mama și apoi ajungeam acasă.
SPECTACOLA: Ești absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București. Care este cel mai de preț bun pe care îl dobândește actorul cu diplomă în fața „civilului” care are doar talent?
Matei Arvunescu: Profesionalismul. Mijloacele tehnice. Și „refacerea”. Nu e de ajuns să îți iasă o dată o scenă sau un spectacol. Trebuie să refaci traseul, la fiecare reprezentație. Drumul personajului trebuie reparcurs, de fiecare dată.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL PE: SPECTACOLA.RO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News