Matei Vișniec, despre Carmen Veronica Steiciuc: „A mutat munții din loc”. Scena cu trenul este memorabilă

„25 octombrie - Carmen Veronica Steiciuc – o zi aniversară  pentru care timpul nu a mai avut răbdare.

Era în iunie 2013 cînd Teatrul Naţional „Marin Sorescu" din Craiova a venit în turneu în Bucovina cu piesa mea Occident Express. La Suceava piesa s-a jucat în faţa a 800 de spectactori în marea sală a Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru spectacolul de la Rădăuţi, însă, Carmen a avut o idee cu totul şi cu totul insolită şi excepţională. „Ce-ar fi să programăm spectacolul chiar în gară?” mi-a spus ea. Oricum, subiectul se preta la un astfel de demers, în piesă era vorba, printre altele, de celebrul tren Orient Express, sursă a atîtor fantasme legate de Occident… Prin oraşul Rădăuţi nu mai trecea de multă vreme nici un tren, iar şinele de cale ferată erau năpădite de bălării. Clădirea gării părea şi ea căzută în paragină. Dar nu este oare teatrul ceva ce trebuie să tulbure comodităţile şi inerţiile, ceva ce trebuie să-i scoată pe oameni din dogme şi din neputinţă? Ceva în stare să mute şi munţii din loc dacă e nevoie?

Carmen a mutat atunci munţii din loc. Nu numai că spectacolul s-a jucat în gara dezafectată, dar Carmen a reuşit să covingă autorităţile de resort să trimită la Rădăuţi o garnitură de tren de marfă, cu locomotivă cu tot, astfel încît actorii de la Craiova să poată juca pe platforma unui vagon, iar publicul s-a instalat pe peronul gării… Cînd rădăuţenii au auzit fluieratul locomotivei nu le-a venit să-şi creadă auzului. A fost cea mai surprizătoare şi eficientă publicitate făcută vreodată unui spectacol în regiune. Rădăuţenii îşi doreau ca să fie reluat traficul feroviar spre Putna şi Suceava, iar apariţia locomotivei parcă a fost o promisiune, un semn de speranţă că acel tronson de cale ferată (atît de frumos şi pitoresc!) nu va muri. În acea zi de iunie, cu energiile unui festival de teatru aflat la începuturi, poeta Carmen Veronica Steiciuc a reuşit să urnească din loc un tren pentru succesul unui spectacol… 

Carmen utiliza telefonul ca pe o baghetă magică. Avea parcă, în telefonul ei mobil, soluţii la toate problemele şi cîte un număr special de unde puteau veni deblocările. Tot prin telefon a reuşit să comande trei sute de scaune care au fost instalate pe peronul gării pe data de 18 iunie 2013. Totul era deci pregătit pentru un spectacol în aer liber iar rădăuţenii abia aşteptau să vadă minunea: un spectacol în gară jucat pe o platformă de tren!

Mai rămînea o necunoscută: meteorologia. Eu eram teribil de angoasat şi tot întrebam: „Carmen, ce ne facem dacă plouă?” Iar ea îmi spunea: „N-o să plouă.” Iar eu îi spuneam: „Uite, previziunile meteorologice nu sunt bune.” Iar ea îmi spunea: „Nu-ţi fă griji, alung eu norii.” Ei bine, cred că poeta Carmen Veronica Steiciuc a reuşit în acea zi să alunge norii. Norii care, în cursul dimineţii, se adunaseră ameninţător…  Pe la prînz însă ei au fost alungaţi de o mînă nevăzută lăsîndu-ne în dar un cer senin şi nespus de albastru… Şi trenul a venit de la Dorneşti, şi spectacolul a avut loc, şi mulţi oameni au stat şi în picioare şi au rîs şi s-au bucurat, şi cîţiva copii mai mici au văzut pentru prima dată tren în oraşul lor şi în gara lor, şi Carmen a moderat o discuţie cu trupa de la Craiova… 

„Ai văzut că i-am alungat?” mi-a spus Carmen cu o privire solară, la sfîrşitul zilei, cînd deasupra oraşului Rădăuţi persistau încă ecourile aplauzelor. Această privire solară i-am regăsit-o şi într-o fotografie făcută în acea zi. Din păcate nu mai ştiu cine este autorul ei, dar Carmen apare cu toată aura ei de poetă capabilă să alunge nori negri. Este aşezată în primul rînd, în acelaşi timp topită în mulţime dar şi detaşată de ea. Iar din profilul ei emană o expresie de fericire…

Această imagine spune cred totul despre cine a fost Carmen Veronica Steciuc. Iar eu personal, deşi nu ştiu să alung norii, ştiu ce face ea, Carmen, acum în altă dimensiune cosmică. Ea convinge probabil pe cineva că trebuie creat un teatru şi un festival deasupra norilor…  

Prietenia noastră literară şi colaborarea noastră culturală a început în 2009. Carmen mi-a organizat mai multe lansări de carte şi întîlniri cu publicul la Suceava şi în alte oraşe ale Bucovinei. Apoi ne-a venit ideea de a crea un festival de teatru numit Zilele Matei Vişniec. Carmen ştia nu numai să alunge norii ci şi să atragă sponsorii. Cu o abilitate care mă lăsa mut de admiraţie, poeta Carmen Veronica Steiciuc se descurca într-un impecabil stil profesionist pe terenul managementului cultural reuşind, cu numai cîţiva colaboratori, să aducă la Suceava şi în judeţ spectacole importante de la teatre naţionale şi de stat, de la Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Oradea, Brăila, precum şi din străinătate. La acea oră, în afara sprijinului local, şi Clubul Rotary ne-a ajutat mult iar prin Carmen am cunoscut cîţiva oameni minunaţi doritori ca prin propria reuşită profesională să contribuie la crearea unui portofoliu mai vast de oferte culturale în Bucovina. De altfel micul nostru festival a devenit repede itinerant, cu escale la Rădăuţi, Vatra Dornei, Gura Humorului, Botoşani, Piatra-Neamţ… Carmen, cu maşina ei roşie, străbătea Bucovina ca şi cum ar fi avut un GPS în sînge: cunoştea toate drumurile, toate satele, avea cunoştinţe mai peste tot iar deseori, spre disperarea celor aflaţi cu ea în maşină, mai răspunea şi la telefon… 

Crearea teatrului municipal din Suceava a fost precedată de efervescenţa a patru ediţii ale acestui festival numit Zilele Matei Vişniec, iar Carmen a fost sufletul şi creierul său proteic. Postura de organizatoare de evenimente culturale îi plăcea, avea o reală vocaţie pentru astfel de iniţiative şi ştia să lucreze cu oamenii. În acelaşi timp Carmen era o excelentă animatoare de dezbateri şi recurgea la talentul ei poetic pentru a conferi substanţă şi originalitate dialogurilor cu diferite categorii de public. 

Recitesc acum cu un fel de nostalgie diversele mesaje organizatorice  trimise de Carmen. Evident că ele nu au calităţi literare dar conţin un fel de freamăt de viaţă, vorbesc despre o fiinţă pasionată, capabilă să creeze dinamism şi complicitate culturală. Prin clocotul ei de viaţă Carmen ar fi fost capabilă să socializeze chiar şi norii cu pietrele, chiar şi o macara cu o pasăre… 

Carmen îşi asuma deseori acest rol de om orchestră, devenea o furtună organizatorică cu o formidabilă atenţie distributivă iar uneori era chiar prea doritoare să controleze totul, ceea ce se traducea şi prin oboseală. Iar alergia ei la histamină începuse să o afecteze tot mai des. O altă imagine care mi-a rămas dureros în minte este aceea legată prînzuri şi cine: de prin 2012 Carmen nu mai putea mînca la fel ca toată lumea, altfel spus la fel ca scriitorii sau artiştii invitaţi de ea sau la diverse evenimente. Fotografia tip a acestor mese poate fi descrisă cam aşa: Carmen stă zîmbitoare în faţa unei farfurii goale în timp ce toţi ceilalţi din jurul ei se înfruptă copios din darurile culinare ale naturii şi ale bucătarilor. 

Din cînd în cînd neobosita Carmen avea şi cîte un moment de panică existenţială, ceea ce, pentru un scriitor, este normal. Multe dintre poemele sale au, de altfel, o dimensiune meditativă cu accente pesimiste. Cu siguranţă că mulţi oameni au cunoscut-o pe Carmen mai bine decît mine, de exemplu colegii ei de la Centrul Cultural Bucovina, sau, mai tîrziu, colegii ei de la Teatrul muncipal… Şi probabil că în decursul anilor, poeta Carmen Veronica Steiciuc a schimbat mesaje cu multă lume. Probabil că dacă am reuni măcar o parte din aceste mesaje am obţine o imagine şi mai interesantă a ei, am reconstitui din sute de „cioburi” o oglindă şi mai apropiată de fiinţa ei. Eu reţin ca notă dominantă, din stilul ei de viaţă, entuziasmul. 

Cînd Carmen Veronica Steiciuc a fost numită în postul de manager al teatrului nou creat la Suceava, ceva profund s-a modificat în fiinţa ei…  Îşi asuma o mare responsabilitate şi ştia că toată lumea aştepta de la ea reuşita. Festivalul imaginat de noi înainte de crearea teatrului fusese de fapt un fel de cadou oferit publicului sucevean şi bucovinean, şi implicase un stres mai redus: aduceam numai spectacole foarte bune şi, în plus, ele erau oferite gratuit publicului. Crearea unui teatru profesionist însemna însă cu totul altceva, şi deseori, cînd vorbeam la telefon cu Carmen îi simţeam angoasele, neliniştea, îndoielile. Uneori începea convorbirea cu fraza: „Am o veste bună şi una proastă, cu ce să încep”? După cîteva minute de conversaţie descopeream însă că „veştile proaste” erau de fapt mici probleme organizatorice cărora Carmen le atribuia o dimensiune cosmică…

Cu o meteorologie sufletească schimbătoare, cu momente de panică şi altele de extaz, cu multă muncă şi enormă dragoste faţă de noua instituţie creată la Suceava, Carmen a reuşit să-i pună piatra de temelie, atît din punct de vedere uman cît şi cultural. Energiile ei rămîn sedimentate acolo, în începuturile acestui teatru care îmi poartă numele, şi îi sunt recunoscător că s-a dăruit trup şi suflet acestui ideal, de creare a unui teatru de artă la Suceava.

Lui Carmen îi vom păstra  în continuare un loc liber la spectacolele teatrului din Suceava şi nu-i vom uita rolul pe care l-a avut în viaţa culturală a Sucevei şi a Bucovinei. În această lume grăbită şi plină de ambiţii mercantile şi egoiste, merită să-i citim însă  din cînd în cînd şi poemele, şi să ne amintim că ştia să alunge norii…”, a scris dramaturgul Matei Vișniec.

Carmen Veronica Steiciuc a condus Teatrul Municipal "Matei Vişniec" (din 2015), fiind şi cea care a organizat şi a coordonat, încă de la înfiinţare, Festivalul de teatru "Matei Vişniec" organizat la Suceava.

A desfăşurat activitate de consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina; a fost director al revistei "Bucovina Literară". A colaborat la numeroase reviste din ţară şi din străinătate, fiind prezentă cu versurile sale în antologii de poezie din România, Statele Unite şi Australia.

Printre volumele de poezii publicate se numără: "Culoarea neprevăzută a orei" (1995), "The essence of a dream" (2003), "Poeme de religii diferite" (2004), "Cu o pereche de aripi noi" (2005), "Cu o pereche de aripi noi / Avec une paire d'ailes nouvelles", ediţie bilingvă româno-franceză (2008).

A obţinut Marele Premiu "Nicolae Labiş" la Suceava (1991); Premiul "Cele mai frumoase poeme de dragoste" - Bucureşti (1991); Premiul I la concursul "Moştenirea Văcăreştilor" - Târgovişte (1991); Premiul Ambasadei Franţei în România "Arthur Rimbaud" (1992); Premiul I la concursul "Tudor Arghezi" de la Târgu Jiu (1992); Premiile "International Poet of Merit", acordate de Societatea Internaţională a Poeţilor din Washington DC, SUA (1998, 1999 şi 2000); Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2004 şi Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pentru Poezie pe 2004, ambele pentru volumul "Poeme de religii diferite"; Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru Poezie pe 2005 pentru volumul "Cu o pereche de aripi noi" şi Premiul pentru poezie religioasă la Concursul "Natale Oggi" - Torino, Italia (2007).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News