Matematica și școala românească. Sociologul Alfred Bulai: "Depinde de profesor, să facă din materie un eveniment plăcut"

Matematica, știința neînțeleasă de mulți. Val Vâlcu: Doar 15% din populație are creierul să o înțeleagă / Foto: Pixabay, de Elchinator
Matematica, știința neînțeleasă de mulți. Val Vâlcu: Doar 15% din populație are creierul să o înțeleagă / Foto: Pixabay, de Elchinator

Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu au discutat despre școala românească.

 

Sociologul Alfred Bulai și jurnalistul Val Vâlcu s-au transpus pentru câteva momente în copilărie și au discutat în cadrul emisiunii "Nod în papură" de la DC NEWS despre cum era școala pe vremea lor.

"Eu am avut un profesor de matematică în liceu, un an sau doi, genial. Matematică superioară făceam eu pe acolo. S-a mutat ulterior, dar era un profesor de matematică foarte bune. Deci noi făceam exerciții de intrat la facultate.", a spus Alfred Bulai.

"Bun, știi ce se întâmplă? Asta îi termină pe mulți. Am citit într-o carte a lui Drupal, zice: Domnule, doar 15% din populație are creierul cu structurile neuronale ca oamenii să înțeleagă matematică. Ministerele, societatea, bagă matematică 100%.", a intervenit Val Vâlcu.

"Val, dar tipul era genial. Atenție, eu am avut în clasă vreo șapte fotbaliști, adică eram eu cu unul intelectualii clasei, și ăia învățau numai în clasă, intraseră la politehnică învățând numai în clasă, deci ca să îți dai seama de tip, avea rezolvări în matematică, era un boem, avea povești frumoase despre lume și viață. Era o plăcere. El din matematică făcea un eveniment plăcut, asta e atipic. Am avut și autori de manuale profesori, dar nu ne-au dat pe spate. Adică ceea ce vreau să spun este că depinde și de cum este profesorul. Dacă îi întrebi pe unii spun că au fost și profesori de excepție, așa cum erau și profesori incapabili, e o realitate asta.", a mai spus Alfred Bulai.

Bulai: O mare parte din școala generală poate fi înlocuită cu documentare

"Nu, dar profesorul de istorie, care era un activist din ăsta, culmea, dacă nu insista cu războiul Crimeei, pe care îl învățai pe de rost, că nu înțelegeai. Și în zece minute nu mai știu, am uitat de Crimeea și din astea, și prin 90, nu știu, când a apărut Discovery, dintr-un documentar din ăla de 10 minute am înțeles exact de ce Anglia, Franța, de ce cutare, după aia am mai citit și restul.", a punctat Val Vâlcu.

"Eu cred că o mare parte din școala generală poate fi înlocuită cu documentare și discutate după aia. Gândește-te că e biologia, e zoologie, geografie, istorie.", a spus Alfred Bulai.

"Gândește-te, noi nu avem documentare cu Ștefan cel Mare, cu ăștia 4-5 domnitori.", a adăugat Val Vâlcu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel