EXCLUSIV  Materia care lipsește din școlile din România! Poate fi obligatorie prin Constituție

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Răzvan Ioan Dincă, Șeful Societății Române de Radiodifuziune, susține obligativitatea studierii unui instrument muzical în școli, deoarece consideră că acest lucru ar contribui la dezvoltarea personală a copiilor și ar îmbunătăți societatea. El crede că accesul la instrumente muzicale și diversitatea educației muzicale ar trebui să fie asigurate de stat pentru toți elevii, indiferent de locul în care trăiesc și învață.

Răzvan Ioan Dincă a explicat că ar introduce în Constituția României obligativitatea ca fiecare cetățean să studieze un instrument muzical de la o vârstă fragedă. El consideră că acest lucru ar putea transforma în bine societatea.

„Dacă s-ar putea, aș pune în Constituția României obligativitatea ca fiecare cetățean să studieze un instrument muzical încă din faza de fragedă școală, deoarece dacă îi dai unui copil - chiar aflat în afara Bucureștiului, undeva departe, la munte - fluierul specific românesc, el emite 7 note.

El poate să învețe și mai ales cu instrumentele digitale, la ora actuală, să se familiarizeze cu cititul notelor și cu ascultatul muzicii. Hai să învățăm toți să ascultăm muzică și cred că va arăta altfel societatea.”, a spus Răzvan Ioan Dincă. 

 

Cum formezi un copil, așa îl ai în decursul timpului

Șeful Societății Române de Radiodifuziune a subliniat importanța educației muzicale diversificate în formarea unui copil. Acesta consideră că dacă un copil este expus unui singur gen muzical, va ajunge să creadă că aceea este muzica sa și va rămâne fidel acesteia.

„Cum formezi un cetățean, cum formezi un copil, așa îl ai în decursul timpului. Educă-l muzical în toate frazele educației muzicale și va ști să aleagă el ce îi va plăcea mai mult. Dacă îi dai un singur tip de muzică cu care crește, crede că e muzica lui, crede că e asociată cu viața lui și pe aia o va asculta.

De aia, Radio România, într-un fel și subliminal, face un lucru. Când asculți noaptea Radio România, și mai dai și pe Radio România Muzical și pe Radio România Cultural, nu ai cum să nu nimerești una dintre propunerile de valoare pe care Radio România le are. De asta avem mai multe canale, că altfel ar fi doar unul singur. Ar fi doar Radio România Actualități și acolo ar fi un anumit tip de amalgam.", a spus Răzvan Ioan Dincă. 

 

3. -imagine fara descriere- (razvan-ioan-dinca_27015000.jpg)

 

„Obișnuiește copilul de mic să producă muzică!"

Răzvan Ioan Dincă a subliniat importanța educației culturale și muzicale încă din copilărie, menționând că statul ar trebui să asigure accesul la cultură și educație muzicală pentru toți copiii. El a propus includerea în Constituție a obligativității ca fiecare elev să aibă opțiunea de a studia un instrument muzical. 

„Ce ai de făcut? Fă cultură! Obișnuiește copilul de mic să producă muzică clasică prin 3 sunete la fluier, chitară, pian, ce o putea avea. Ajută-l să aibă acces la cultură oriunde s-ar afla, în orice cătun s-ar afla.

Aici e munca pe care trebuie să o facă statul, să gândească pentru viitor. Repet! Aș pune în Constituție: fiecare persoană care ajunge în mediul instituționalizat, în educație instituționalizată, să aibă opțiunea să facă un instrument muzical.

Trebuie o viziune pe termen mai lung a statului român asupra acestui subiect. Nu este suficient un ministru, azi, să poată să implementeze o astfel de viziune. Să audă oamenii care cred în această idee și să meargă împreună cu ea pentru că, până la urmă, vorbim despre copiii noștri, despre viitorul statului român. Statul român e fiecare cetățean, reprezintă fiecare cetățean.", a spus Răzvan Ioan Dincă la DC News și DC News TV. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel