EXCLUSIV  Materialele de construcții pentru autostrăzi, importate. Coșea: Vom avea probleme. Arma pe care putem să o folosim este agricultura

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Tom Shamberger)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Tom Shamberger)

Profesorul Mircea Coșea a vorbit despre situația autostrăzilor din România și a tras un semnal de alarmă privind importurile de materiale de construcții pentru acest sector.

Publicitate

"Vom avea probleme cu balanța comercială"

"Un foarte important capitol al acestei discuţii se referă la preţurile care sunt într-o creştere extraordinară. Orice progres pe care îl facem în această direcţie, pe termen scurt şi chiar mediu, duce la un dezechilibru macroeconomic. Domnul Erbașu spunea că toate materialele de construcţii se importă la preţuri mari. Asta înseamnă că orice kilometru de autostradă debalansează balanța comercială a României, pentru că mărim importurile. Noi nu mai producem nici măcar bitum. Acum 40 de ani, eram o ţară exportatoare de bitum în toată lumea. Să fim conştienţi că, în momentul în care începem un program bine pus la punct, amplu de dezvoltare a infrastructurii, vom avea probleme cu balanța comercială pe care ar trebui să o echilibrăm prin alte produse româneşti care să forţeze exportul.

"Arma pe care putem să o folosim este agricultura"

Arma pe care putem să o folosim este agricultura. Trebuie ca, în paralel cu dezvoltarea infrastructurii, să punem un accent mare pe dezvoltarea agriculturii care poate să balanseze pierderea temporară pe care o avem cu importul de produse pentru autostrăzi. Nu mai este momentul să discutam autostrăzile, infrastructura teritorială ca pe un scop în sine. Trebuie să fie pusă într-un context mult mai larg, care ţine de un aspect hotărâtor pentru viitorul economiei româneşti şi anume: puterea de competitivitate.

România este una dintre ţările europene cu cea mai mică putere de competitivitate şi pentru că se adaugă această problemă a infrastructurii terestre. Se cere o viziune mai largă, o abordare de natură globală a dezvoltării pe termen mediu care, până la urmă, ar putea să devină o strategie de promovare a competitivităţii României, pentru că şansa noastră este să devenim mai competitivi.

Dacă nu, vom rămâne aici unde suntem, o victimă colaterală a tot ceea ce se întâmplă în lume şi în Europa pentru că nu putem să ne opunem acestei forţe care vine prin inflaţie, prin energie cu nimic din ţară, dacă nu avem propria noastră putere de competitivitate. Autostrada devine de acum înainte un mijloc şi nu un scop în sine", a spus Mircea Coșea în cadrul dezbaterii online ”Upgrade România: Este nevoie de un pact național de transporturi".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel