Maternitatea Giuleşti se redeschide luni

Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat, duminică, după ce a vizitat Maternitatea Giuleşti, că lucrările de renovare au fost terminate, iar unitatea sanitară se va redeschide luni, constructorul încadrându-se în termenul promis.

"Ne-am încadrat în timpul promis. De mâine toate lucrurile intră în normal. S-au terminat reparaţiile la corpul unde s-a întâmplat tragedia", a spus Sorin Oprescu, citat de Medifax.

El a spus că s-au montat detectoare de fum şi supraveghere video doar la Secţia terapie intensivă prematuri, care a fost renovată, pentru că în restul saloanelor nu a fost nevoie, fiind aşezate în aşa fel încât, prin prezenţa bolnavilor, există supraveghere permanentă.

Profesorul Bogdan Marinescu, fost manager al Maternităţii Giuleşti, a declarat că Maternităţii Giuleşti i-au fost donate două incubatoare şi că vor mai fi primite, prin donaţie, două ventilatoare, echipamente ce vor fi completate cu cel aduse de primărie.

Marinescu a precizat că, în prezent, spitalul va face faţă cazurilor care vor apărea, însă nu va putea primi paciente din toată ţara.

Primarul Sorin Oprescu a adăugat că la maternitate sunt în total 38 de asistente, câte două pe tură, edilul apreciind că acest număr este suficient.

Maternitatea Giuleşti a fost închisă în urma incendiului care a izbucnit în 16 august, la Secţia de terapie intensivă prematuri.

În urma acestei tragedii, şase bebeluşi au murit, iar cinci au supravieţuit, fiind transportaţi pentru tratament la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Doi dintre bebeluşi au fost externaţi miercuri.

Citeşte şi:

Cauza tragediei de la Maternitatea Giuleşti: un conductor improvizat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel