Max Verstappen, alegerea numărul unu a echipei Mercedes pentru înlocuirea lui Lewis Hamilton

Max Verstappen, învingător în Marele Premiu de Formula 1 al Olandei - Foto Agerpres
Max Verstappen, învingător în Marele Premiu de Formula 1 al Olandei - Foto Agerpres

Max Verstappen (Red Bull) ar fi în fruntea listei posibililor înlocuitori ai septuplului campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton, în 2025, dacă ar fi disponibil.

Verstappen, câştigătorul titlului mondial în ultimele trei sezoane, este legat prin contract de Red Bull până în 2028, însă viitorul său în cadrul echipei austriece este pus sub semnul întrebării din cauza ruperii relaţiilor dintre tatăl său Jos şi directorul Christian Horner.

Mercedes îl va pierde pe Hamilton la finalul acestui sezon, când britanicul va pleca la Ferrari, unde va ocupa locul spaniolului Carlos Sainz Jr, cel care a câştigat duminică Marele Premiu al Australiei.

"Avem un loc liber, singurul la cele mai bune echipe, cu excepţia cazului în care Max decide să plece, iar atunci locul nu va mai fi liber la noi", a declarat Wolff pentru Fox Sports Australia, într-un interviu acordat la Melbourne.

Interviul, realizat după calificări, nu a fost preluat pe scară largă la momentul respectiv, însă comentariile responsabilului Mercedes au atras ulterior atenţia.

Întrebat dacă Verstappen ar fi alegerea numărul unu, Wolff a răspuns: Da. Vedeţi care sunt nivelurile lui de performanţă, dar nu aş vrea să-i neglijez pe ceilalţi".

Wolff a încercat să-l recruteze pe Verstappen când acesta era adolescent, înainte de a semna cu Red Bull, însă nu i-a putut propune un loc în Formula 1.

"Este un fel de relaţie care trebuie să se întâmple într-un anumit stadiu, dar nu ştim când"

Austriacul a mai spus că are o relaţie foarte bună cu Jos Verstappen şi că s-au întâlnit atunci la Viena, pentru a discuta despre o posibilă colaborare pe viitor, dar pilotul batav avea deja o ofertă de la Red Bull la acel moment.

"Este un fel de relaţie care trebuie să se întâmple într-un anumit stadiu, dar nu ştim când", a spus el, când a fost întrebat dacă recrutarea lui Max Verstappen ar putea închide un cerc.

Wolff i-a menţionat, de asemenea, pe dublul campion mondial Fernando Alonso, pe Carlos Sainz Jr şi pe debutantul din Formula 2 Kimi Antonelli, susţinut de Mercedes, ca opţiuni posibile.

"Evident că există Fernando, care este foarte incitant, şi Carlos, foarte bun. Deci sunt câteva opţiuni", a subliniat el.

Max Verstappen nu a exclus o mutare la Mercedes pe termen lung, dar a precizat, în Australia, că se simte confortabil la Red Bull, "a doua familie", şi că ar fi o poveste grozavă să-şi încheie cariera în Formula 1 alături de echipa austriacă.

Mercedes, care a dominat Campionatul Mondial de Formula 1 între 2014 şi 2021, nu a reuşit să câştige nicio cursă în sezonul trecut şi s-a confruntat cu un dublu abandon la Melbourne, primul începând din 2018, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel