Maya Giotea a emoționat jurații și a ridicat publicul în picioare la Românii au Talent.
Maya Giotea, o elevă de 13 ani din Timișoara, a pășit pe scena de la Românii au Talent cu mult curaj. Adolescenta a mărturisit că îi place foarte mult să cânte și că a jucat în două musicaluri: „Sunetul muzicii” și „Cartea junglei”.
La Românii au Talent a ales să interpreteze piesa I have nothing care aparține lui Whitney Houston. Chiar dacă a ales o piesă foarte grea, momentul a fost foarte apreciat, atât de public, cât și de jurați. Ea a mărturisit că nu i-a fost teamă să aleagă această piesă pentru că e la vârsta la care greșelile sunt permise.
„Consider că e bine să încerc. Cred că la vârsta mea greșelile sunt bune. Cred că învăț din ele”, a spus aceasta.
Momentul adolescentei a ridicat juriul și publicul în picioare. Andra s-a emoționat atât de tare încât a vărsat câteva lacrimi și a explicat de ce. Iată ce au spus jurații!
„Doamne, ce curajoasă e fata asta! Vă dați seama? A ales cea mai grea melodie de la Whitney Houston. Ai o voce atât de frumoasă, foarte frumoasă! Cred că, de fapt, ăsta e esențialul și restul sunt detalii. Trebuie să îți mărturisesc că eu am cântat prima dată, la 7 ani, când am urcat pe scenă, melodia asta. Nu știam bine versurile. Ăsta e motivul pentru care m-am emoționat atât de tare! M-am emoționat auzindu-te. E o melodie foarte grea, dar mă bucur că în sufletul tău faci alegerile astea grele. E clar că țintești sus, îți dorești și asta înseamnă foarte multă muncă și ai tot timpul din lume.”, a spus Andra.
„Vreau să-i confirm Mayei neapărat faptul că, da, greșelile sunt bune. Doar din greșeli învățăm cu adevărat și nu trebuie să ne fie frică să greșim. Ți-o spune un om care s-a temut toată viață să greșească pentru că așa am primit educația în primii 7 ani din viață. Să nu cumva să greșesc, să nu cumva să mă fac de râs, dar eu încerc să-i învăț pe copiii mei să facă exact opusul: să aibă curaj, să greșească pentru că doar așa vor reuși să facă pași înainte. Greșind au șansa să învețe și când fac bine au certitudinea că în sfârșit au învățat, deci pot continua să greșească pentru a face un nou pas înainte.”, a spus Andi Moisescu.
„La vârsta asta poți să riști. Acum ți se permite să greșești. O să crești, o să vină toți în jurul tău: „Nu risca! Nu face asta! E prea mult!” Așa e societatea, așa suntem învățați, așa ni se spune în școli, așa ni se spune la serviciu, așa ni se spune peste tot. Riscă! Atâta timp cât nu faci rău altcuiva sau nu riști să mori, în rest, riscă nene! La vârsta asta încearcă ce-ți place ție! Ce iubești, aia încearcă să faci!”, a spus Dragoș Bucur.
Maya Giotea va putea fi văzută din nou pe scena de la Românii au Talent, în etapa următoare, deoarece a primit patru de „Da" din partea juraților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu