Boxerul american Floyd Mayweather Jr a anunţat, într-o conferinţă de presă care a avut loc luni în Japonia, că a semnat un contract în vederea unui meci împotriva luptătorului japonez de kickboxing Tenshin Nasukawa, care urmează să aibă loc în ajunul Anului Nou, la Saitama, informează agenţiile Kyodo şi Reuters.
Mayweather (41 ani), neînvins ca profesionist, a cucerit titlul de campion mondial la cinci categorii diferite de greutate şi nu a mai luptat niciodată după regulamentul artelor marţiale mixte (MMA), însă nu a precizat după ce reguli va avea loc lupta cu Nasukawa. "Am vrut să fac ceva diferit, am dorit să-mi demonstrez calităţile în afara Statelor Unite şi să particip la o luptă specială. Vreau să le dau oamenilor ceea ce vor: sânge, transpiraţie şi lacrimi", a declarat americanul.
Viitorul său adversar, în vârstă de doar 20 ani, concurează atât în campionatul MMA, unde a câştigat toate cele patru meciuri disputate până acum, cât şi în cel de kickboxing. "A fost o ofertă surpriză, însă am acceptat-o fără nicio ezitare. Nu îmi pasă care vor fi regulile. Vreau să fiu cel care schimbă istoria", a spus la rândul său Nasukawa, considerat cel mai talentat luptător japonez al momentului, neînvins în 27 de meciuri ca profesionist.
Floyd Mayweather a precizat că în săptămânile următoare va oferi detalii legate de condiţiile după care se va desfăşura lupta de la Saitama. Americanul a disputat ultimul său meci în august 2017, când l-a învins prin KO tehnic, în runda a 10-a, pe luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor, într-o luptă disputată pe regulament de box.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News