Mazăre se ceartă cu prefectul Constanței pe două corturi

radu-mazare-21092011
radu-mazare-21092011

Două corturi au fost amplasate, marţi, în faţa Prefecturii Constanţa, de unde protestatarii primesc ceai cald şi sanvişuri din partea unui agent economic, ceea ce a declanșat un conflict între primarul Radu Mazăre și prefectul județului, Claudiu Palaz, atunci când reprezentanţii Inspectoratului Teritorial în Construcţii Constanţa au insistat să verifice legalitatea amplasării celor două amplasamente.

Primarul Mazăre a dat o autorizație Asociaţiei "Haiducilor", condusă de Nicolae Mavrodin, pentru organizarea unei adunări publice în fața Prefecturii, autorizație în care este trecută și amplasarea a două corturi din care se distribuie manifestanților ceai cald. Autorizația pentru miting este aprobată până în data de 31 ianuarie, între orele 8.00 - 23.00.

Acordul dat de primarul Constanței l-a supărat foarte tare pe prefectul județului, Claudiu Palaz, care a cerut instanței, marți, anularea parțială a avizului, dar mai mult, potrivit celor declarate de Mazăre, "a trimis inspectori de la Inspectoratul în Construcţii ca să controleze dacă cele două corturi au autorizaţie.”

”I-am dat afară. Nişte slugi. Să scrie în procesul- verbal că i-am dat afară”, a declarat Radu Mazăre.

Pe de altă parte, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, prin intermediul unui comunicat de presă, susține : "Nu pot fi de acord ca în faţa Prefecturii să se amplaseze corturi cu băuturi răcoritoare, produse alimentare şi produse tradiţionale cu specific haiducesc, aşa cum a permis Mazăre. Am impresia că primarul este total rupt de realitatea locală şi naţională, de când îşi petrece timpul mai mult prin ţările calde, căci chiar nu pot înţelege cum a putut să confunde o manifestare publică de protest cu o petrecere câmpenească".

Potrivit celor declarate de Radu Mazăre, prefectul a atacat această autorizaţie după ce "a primit ordin" şi că dacă mitingul nu va avea autorizaţie atunci protestatarii vor putea fi agresaţi de jandarmi.

"Prefectul ce putea să facă? A atacat la ordin. Să atace, ce putea să facă o slugă portocalie? Vrea probabil să anuleze autorizaţia mea şi să îi ia cu jandarmii la bătaie, ăsta e substratul. Atâta vreme cât au autorizaţie de la mine e mai greu să-i ia la bătaie, dacă le anulează autorizaţia o să-i ia la bătaie. Dacă iese cu bătaie, mă bag şi eu să mă bat cu jandarmii. Şi aşa am o boală pe ei. De ce? Păi, ştiţi câtă muniţie de război le-a cumpărat jandarmilor? Cinci milioane de cartuşe, anul trecut. Ştiţi de câţi bani şi-au cumpărat dube ca să care arestaţii ? De 80 de milioane de euro. Ştiţi cât înseamnă aceşti bani: subvenţia pentru opt oraşe de mărirea Constanţei care a fost tăiată de Boc. După ce se schimbă Guvernul, o să urmăresc pe fiecare în parte care a bătut să aibă dosar penal şi să-l bag în puşcărie, eu mă ocup. Pentru că am văzut cum treceau pe stradă şi îi băteau pe ăia, de ce să-i bată ? Nu vorbesc de Constanţa, vorbesc de Bucureşti", a mai declarat primarul Constanței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel