Starul fotbalului francez Kylian Mbappe le-a transmis conducătorilor clubului Real Madrid că doreşte să joace la campioana en titre a Spaniei începând din vara anului viitor, după despărţirea de actuala sa echipă, Paris Saint-Germain, informează ziarul AS.
"Telenovela Mbappe est departe de a fi ajuns la final. De altfel, există deja o dată pentru ca parizianul să devină în sfârşit jucătorul lui Real Madrid: vara lui 2024", scrie cotidianul sportiv madrilen.
AS adaugă că Mbappe "rămâne total hotărât să-şi realizeze visul de a juca la Real Madrid", iar "dorinţa sa ar fi să părăsească Parisul în această vară, dar clubul francez nu pare dispus să-i deschidă uşa, cu excepţia unei surprize majore".
"Mbappe este decis să facă acest pas şi le-a spus deja înaltelor autorităţi din mediul madrilen că va fi jucător 'blanco', cel mai târziu în sezonul 2024-2025", precizează sursa citată.
Real Madrid nu a renunţat la ideea de a-l recruta pe Kylian Mbappe după dezamăgirea trăită în urma ratării transferului acestuia în vara lui 2022, când francezul şi-a prelungit în final contractul cu PSG, după luni întregi de negocieri cu clubul madrilen.
AS subliniază că responsabilii clubului madrilen vor să obţină semnătura lui Mbappe doar când acesta va deveni jucător liber, nefiind dispuşi să plătească nicio sumă de transfer pentru internaţionalul francez.
"Aşa cum am spus în prima mea conferinţă de presă din Liga Campionilor în acest sezon, trebuie să facem maximum. Adevărul e că acesta este nivelul nostru maxim", a declarat Mbappe în zona mixtă, la finalul partidei de pe Allianz Arena.
"Cei i-a lipsit lui PSG? Nu mare lucru, dacă analizezi ambele echipe. Am pierdut în faţa unei echipe mari, construită pentru a câştiga Liga Campionilor", a adăugat el.
Întrebat, în spaniolă, despre obiectivele sale următoare, Mbappe a răspuns în aceeaşi limbă: "Sunt liniştit, îmi doresc să câştig campionatul şi apoi vom vedea"
"Suntem dezamăgiţi. Dar asta este, trebuie să mergem mai departe", a conchis decarul lui PSG, care a purtat banderola de căpitan după ce fundaşul brazilian Marquinhos a fost nevoit să părăsească terenul, accidentat, în minutul 36.
Învingătoare şi în meciul tur, de la Paris (1-0), Bayern Munchen a învins-o pe PSG în returul din capitala Bavariei prin golurile marcate de Eric Maxim Choupo-Moting (61) şi Serge Gnabry (89), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu