Kylian Mbappe crede că 'nu va digera niciodată' înfrângerea suferită de Franţa în faţa Argentinei (scor 2-4 la loviturile de departajare), în finala Cupei Mondiale de fotbal 2022, chiar dacă atacantul francez a marcat 3 goluri, scrie AFP. Totodată, starul francez a subliniat că nu a fost afectat de ironiile de după finală.
'Aşa cum le-am spus colegilor, nu există niciun motiv ca echipa de club să plătească pentru un eşec al selecţionatei. Acestea sunt două situaţii foarte diferite', a spus Mbappe, după ce a adus victoria echipei sale, PSG, miercuri seara, în faţa echipei RC Strasbourg (2-1), în etapa a 16-a a Ligue 1.
Starul Les Bleus a recunoscut că a petrecut 'ore complicate' după înfrângerea în faţa naţionalei Albiceleste, în care a reuşit un hat-trick.
Miercuri seară, Mbappe a marcat din nou din penalty pentru PSG, într-o partidă câştigată de această dată.
'Este bine să refaci legătura cu victoria, să ai o legătură cu clubul, suporterii, coechipierii', a spus atacantul în zona mixtă, la finalului jocului de pe Parc des Princes.
Starul francez, în vârstă de 24 de ani, a surprins pe toată lumea, revenind la antrenamentele lui PSG imediat după Cupa Mondială 2022 din Qatar.
'Am vorbit înainte de finală şi i-am spus antrenorului că voi reveni indiferent de rezultat, pentru că m-am simţit bine şi am vrut să continui să joc, pentru că avem două meciuri importante', a declarat Mbappe.
Întrebat despre ironiile la adresa sa în timpul celebrărilor jucătorilor Argentinei, Mbappe a precizat că 'nu îşi consumă energia cu lucruri atât de banale'.
'Important pentru mine este să dau tot ce e mai bun din mine pentru clubul mei şi vom aştepta ca Leo (Messi) să revină pentru a continua să marcheze şi să câştige jocuri', a adăugat Mbappe.
'Am vorbit cu Leo după meci, l-am felicitat. A fost obiectivul vieţii pentru el, şi pentru mine, dar am eşuat, aşa că trebuie să rămâi întotdeauna un jucător bun', a mai spus atacantul francez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu