O femeie a dat în judecată McDonald's pentru că o reclamă a făcut-o să-şi strice Postul Mare.
O rusoaică ar fi dat în judecată McDonald's pentru că o reclamă a lanţului de restaurante în care era prezentat un cheeseburger a făcut-o să-și strice Postul Mare, în 2019, scrie Business Insider.
“Când am văzut panoul publicitar nu m-am putut abţine”, a declarat Ksenia Ovchinnikova.
Femeia din Omsk a mâncat cheeseburgerul respectiv în aprilie 2019, în perioada Postului Mare, şi astfel şi-a stricat postul. Ea a mers la un restaurant McDonalds după ce a văzut un panou publicitar în care erau prezentate un cheeseburger şi chicken nuggets. Ksenia Ovchinnikova, o creștină ortodoxă, a spus că încerca să stea departe de carne și alte produse de origine animală în perioada de șase săptămâni înainte de Paște, în 2019, dar nu a reușit din cauza acestei reclame. Cazul a fost raportat pentru prima dată de mass-media de stat rusă și preluat ulterior de presa occidentală.
Ksenia Ovchinnikova susține că a ţinut cu succes Postul Mare timp de 16 ani, până la incidentul din 2019. Rusoaica solicită acum daune morale de o mie de ruble (14 dolari), ea considerând că s-a încălcat legea de protecţie a consumatorului şi că i s-a insultat simţul religios. McDonald's nu a comentat deocamdată acest caz.
"În acțiunile McDonald's, văd o încălcare a legii privind protecția consumatorilor. Cer instanței să investigheze și, dacă a avut loc o încălcare, să oblig McDonald's LLC să mă compenseze pentru daune morale în valoare de o mie de ruble.", ar fi spus femeia în fața judecătorilor.
Fast food-ul ar fi apărut încă din Antichitate, transmite Realitatea Plus. O construcție care seamănă cu un fast food a fost descoperită recent și va putea fi vizitată în parcul arheologic al orașului Pompei.
În masa de piatră care seamănă cu o tejghea sunt sculptate găuri, iar cercetătorii presupun că mâncarea era expusă acolo. Tot în timpul săpăturilor, arheologii au găsit și resturi de hrană și mai ales oase de animale. Imaginile video cu descoperirea arheologilor, le puteți vedea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu