Cluburile KV Mechelen şi Waasland-Beveren nu vor fi retrogradate în divizia a doua în urma afacerii meciului dintre cele două echipe, de pe 11 martie 2018, suspectat că a fost trucat, a decis miercuri Tribunalul belgian de arbitraj pentru sport (CBAS), astfel că Royal Antwerp va fi în mod cert adversara Viitorului în Europa League, informează presa din Belgia.
Pe 1 iunie, camera de apel a comisiei de litigii a Federaţiei belgiene de fotbal a achitat-o pe Waasland-Beveren, în timp ce Mechelen a fost privată de titlul de campioană a diviziei secunde şi de promovarea în prima divizie, dar şi de Cupa Belgiei şi de participarea în cupele europene. Echipa era calificată pentru grupele Europa League graţie câştigării Cupei Belgiei. Locul lui Mechelen în prima divizie fusese atribuit lui Beerschot, clasată pe locul 2 în eşalonul secund.
Mechelen, Lokeren (care viza locul lui Beerschot) şi Tubize (care cerea să rămână în divizia a doua, iar Mechelen să fie retrogradată la nivel de amatori) au făcut apel la CBAS.
În urma deciziei CBAS, Mechelen este calificată în grupele Europa League, Standard Liege va disputa turul 3 preliminar al acestei competiţii, iar Antwerp, echipa antrenată de Ladislau Boloni, o va întâlni pe FC Viitorul Constanţa în turul 2 preliminar, scrie ziarul L'Avenir.
Potrivit cotidianului La Derniere Heure, UEFA trebuie să valideze decizia luată de CBAS. După toate probabilităţile, forul fotbalistic european va respecta decizia acestui tribunal.
Echipa Gent pierde astfel speranţa de a evolua în Europa League.
Prima manşă a duelului dintre Viitorul şi Antwerp va avea loc în Belgia, pe 25 iulie, iar manşa secundă se va juca la Ovidiu, pe 1 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu