Meciul PNL-USR privind finanțarea centrelor de vaccinare nu s-a încheiat, dar Emil Boc a câștigat prima repriză. Primarul din Cluj a reușit să-l ”dribleze” inclusiv pe arbitrul partidei, care era de partea lui Vlad Voiculescu.
Două erau punctele de divergență: plata pentru dotarea centrelor și plata personalului care va opera aceste centre. Primarul Emil Boc, preşedintele Asociației Municipiilor din România, i-a reproșat ministrului Vlad Voiculescu, că ”a scris cu mânuța dumnealui în proiectul de OUG că aceste cheltuieli vor fi suportate de administrația locală”. E ilegal să stabilești obligații, fără să asiguri sursele de finanțare, a spus Boc. Vlad Voiculescu a susținut că proiectul este al guvernului, nu al ministerului Sănătății, și l-a trimis pe Boc la premier. "Dl. primar are numărul meu de telefon, are, de asemenea, numărul de telefon al primului ministru, dar am aflat de nemulțumirile sale din presă", i-a reproșat Voiculescu lui Boc, la DigiTv.
Vineri, la ședința de guvern, s-a stabilit că Ministerul Sănătății va finanța cheltuielile pentru funcționarea centrelor de vaccinare (adică va plăti salariile medicilor, asistentelor și registratorilor).
În ceea ce privește finanțarea dotărilor, decizia a fost amânată până la următoarea ședință de guvern, urmând a fi stabilite de către Ministerul Sănătății standarde de cost. Astfel, chiar dacă rezultatul final este cel previzibil (2-0 pentru Boc), mass media va pierde interesul pentru acest meci, iar deficitul de imagine pentru cel care a pierdut va fi mai mic. Ba chiar, făcând anunțul că îi controlează pe primari la costuri, USR poate da impresia că a câștigat partida sau măcar a obținut un rezultat de egalitate.
Este foarte probabil că premierul Cîțu și-a asumat, inițial, propunerea Ministerului Sănătății. De aceea, prima reacție a ministrului Vlad Voiculescu a fost să îl trimită pe Boc la premier. Disputa Boc-Voiculescu, la televizor, a avut loc luni seara.
Marți, președintele Asociației Municipiilor a venit în Capitală, dar nu s-a dus la Palatul Victoria. Boc a mers însă la colegul său liberal, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. De altfel, Boc a fost cel care l-a numit pe Nazare secretar de stat la Finanțe, în 2010, pe când conducea guvernul PDL. Boc a anunțat chiar de pe treptele Minsiterului de Finanțe că a avut discuţii cu ministrul Nazare și că Guvernul va suporta, de la bugetul central, cheltuielile necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare.
Chiar dacă Florin Cîțu a încercat să conducă jocul spre o victorie a USR, pentru că are nevoie de sprijinul useriștilor în parlament, nu putea trece peste decizia ministrului de Finanțe, fără să riște un conflict de proporții cu propriul partid. PNL este un butoi cu pulbere din cauza modului în care au fost împărțite ministerele, iar o nouă cedare ar fi putut declanșa explozia nemulțumirilor din tabăra liberală.
Pe de altă parte, victoria lui Emil Boc poate fi considerată o victorie a aripii pedeliste din PNL, mai combativă și mai puțin dispusă la concesii în fața aliaților de guvernare.
*acest articol reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu