Medalie de argint pentru România, la CM Universitare

poza
poza
Naţionala masculină a României a câştigat medalia de argint la prima ediţie a Campionatului Mondial Universitar de baschet 3x3. Campionatul a avut loc la Kragujevac  în Serbia și s-a încheiat aseară.Reprezentanții României au fost jucătorii Rolland Torok, Iosif Pârlog, Vlad Corpodean şi Alex Pop, antrenaţi de Gabriel Clapon. Aceștia au încheiat grupa A pe locul doi, cu patru victorii şi două înfrângeri, calificându-se în semifinale, după victoria cu 9-7 în faţa Israelului. În penultimul act, tricolorii au învins Serbia I, cu 19-16, intrând în finală. În confruntarea de marţi seara, România a cedat în faţa Serbiei II, cu 15-20, încheind competiţia cu medalie de argint, conform Mediafax. La feminin, România a avut două echipe, care s-au oprit în faza sferturilor de finală, fiind eliminate de China II (scor 13-14), respectiv de Italia (11-18). La capitolul premii speciale, Claudia Ştefania Ene a câştigat concursul de trei puncte şi s-a clasat pe locul 3 la concursul mixt de aruncări libere. Finala feminină a fost câştigată de Italia, 21-9, cu China I. La startul competiției s-au prezentat 16 echipe din toate colţurile lumii, cu jucători cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel