Medicul Paul Ichim, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf Andrei din Galaţi, avertizează că nu ridicarea restricţiilor ar trebui să reprezinte prioritatea absolută în lupta cu pandemia.
"Toţi vorbesc despre modul în care se scot restricţiile, dar uită chiar esenţialul.
Infecţionişti şi epidemiologi de renume discută despre faptul că va trebui să învăţăm să coabităm pe viitor cu această mizerie de virus. Probabil nu va mai avea aceeaşi răspândire, dar se vorbeşte deja despre alte tulpini altoite, cum ar fi Omicron 2, care bate a Delta ca si severitate.
Pandemia asta a arătat întregii lumi că sistemul sanitar nu a fost pregătit pentru a gestiona rapid şi eficient o pandemie aerogenă. La noi în ţară ce să mai vorbim, am fost prinşi fără nădragi complet, nu cu ei în vine. Mortalitatea colaterală, determinată de bulversarea sistemului, a fost înfiorătoare, a scăzut presiunea pe bugetul pensiilor oriunde în lume. Hai să vedem cum ne-am gândit să gestionam mai bine sistemul, ca să facă faţă unei astfel de nenorociri neterminate încă şi cu potenţial recidivant şi să redăm şansa celorlalte categorii de pacienţi.
Ei bine, au trecut 2 ani. Ce aţi constatat că s-a schimbat? Raspunsul este rapid si facil: absolut nimic. Tot se povesteşte despre modernizarea şi extinderea spitalelor de infecţioase şi de pneumologie, de servicii de terapie intensivă prin ele. În timpul ăsta, spitalele judeţene de maximă competenţă, ce rezolvă sau ar trebui să rezolve urgenţele, sunt blocate, numărând externările terminale pe uşile din spate ale morgilor, care au ajuns la cifre deprimante.
În concluzie, nu ce şi cum se ridică restricţiile reprezintă prioritatea absolută, ci pregatirea sistemului medical să facă faţă la stres epidemiologic şi să reia asistenţa normală a celorlalţi pacienţi", a scris medicul Paul Ichim pe Facebook.
„Încheierea pandemiei nu înseamnă că dispare virusul. Virusul oricum va suferi mutații, cum a făcut în toată perioada de doi ani și jumătate. Cred că cele mai multe sunt mutații care nu ridică probleme. Din fericire, ce s-a întâmplat în valul al cincilea nu a însemnat nicicum o variantă mai agresivă”, a declarat dr. Adrian Marinescu, pentru dcnews.ro. VEZI MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu