Parchetul General a anunţat sâmbătă că a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui medic de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în dosarul stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre şi montate la pacienţi.
Update:
Medicul a fost arestat pentru 30 de zile.
Știre inițailă:
"Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cp, (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 48 Cod penal rap la art.24 alin.1 lit.b din Legea 50/1991 şi luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii.
Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru date de mită.
Faţă de unul dintre medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic.
"În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite", precizează Parchetul, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu