Medic din UPU în ședința CJSU: ”Nu mai avem unde interna!” Prefect: Ne facem de toată minunea

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, a intervenit, luni, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a atrage atenția că în Spitalul de Urgență din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID.  

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, îi ține locul, zilele acestea, șefului Urgenței din Sibiu. Halmaghi a intervenit în ședința CJSU Sibiu pentru a atrage atenția că numărul tot mai mare de cazuri grave de COVID-19 face imposibilă internarea pacienților.

„Ascultaţi-mă, sper că nu ne luaţi şi dumneavoastră la întrebări acum”, a spus prefectul Mircea Crețu imediat ce medicul a luat cuvântul.

„Nu, nu pun întrebări. Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de numărul de îmbolnăviri, ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri (duminică - n.r) s-au raportat 150”, a spus medicul urgentist.

Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, i-a spus că „acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre”, o ședință cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa urmând să aibă loc marți, și a invitat-o să vină cu propuneri.

„Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum”, a spus prefectul, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel