Medic militar, convins că definiţia de caz este greşită. Ce simptome avea un pacient infectat cu coronavirus

Un medic militar atrage atenţia asupra faptului că testarea pentru COVID-19 în baza definiţiei de caz ar putea fi greşită, după ce a depistat prezenţa virusului la o pacientă cu simptome total diferite. 

Medicul primar Alexandru Cezar Andriţoiu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr.Ştefan Odobleja“, din Craiova, a explicat că există multe forme atipice de Covid-19 şi că ar trebui ca autorităţile să schimbe definiţia de caz existentă. Altfel, mulţi pacienţi nu pot fi depistaţi că sunt infectaţi.

"Forme atipice de Covid-19. Toţi medicii care se confruntă cu patologia Covid-19 ar trebui să se gândească la această boală şi în cazul unui pacient cu simptome ,,ciudate" apărute în plină stare de sănătate! Unii mă vor întreba ce înţeleg prin simptome ciudate! Medicii înteleg ce spun! Astăzi am depistat un caz de Covid 19 la o pacientă relativ tânără, fără febră, fără tuse..fără niciun simptom considerat tipic sau sugestiv pentru Covid-19! Faptul ca am folosit ecografia pulmonară ce mi-a relevat modificări sugestive, m-a convins de necesitatea unui examen CT pulmonar. Examinarea tomografică a fost concludentă. Ulterior, a urmat şi confirmarea serologică.

Simptomele pacientei erau doar astenie marcată, ameţeli, somnolenţă. Saturaţia in oxigen 98%! Fără comorbidităţi!", a explicat acesta, conform Adevărul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel