Medic militar de la Suceava, luptă contracronometru cu neputința: "Domnule doctor, veniți repede!" - "Nu o să te las să mori" - "Mai avem puțin timp"
Un medic anestezist militar, trimis la Suceava, a povestit un episod dramatic, în care s-a luptat să-i salveze viața unui pacient, aproape cu mâinile goale. Nu va uita nicioadată momentul care l-a marcat pentru toată viața.
"Domnule doctor, veniți repede!"
"Domnule doctor, veniți repede!" se aude înfundat de undeva de pe coridor. Mă întorc rapid stânga-împrejur, militărește, mă lovesc cu capul de ceva - nu știu ce era și de când era acolo. Prin ochelarii aburiti, cu glugă în cap care îmi limita câmpul vizual și peste toate viziera care mă delecta cu cele mai șugubețe jocuri de lumini, era difcil să-mi mențin o traiectorie care să nu ridice semne de întrebare asupra ne-ebrietății mele. Găsesc salonul, mă uit pe monitor, 32% saturație. Mă uit la pacient, efort respirator marcat, iminență de stop respirator, tahipneic dar conștient, se lupta cum putea el, nu renunțase. Mă vede că dau ordine - intuiește că sunt doctorul. Într-un gest de abandon total se liniștește și îmi spune că nu poate respira, să fac ceva, orice, că el nu mai vrea să trăiască așa, mai bine să moară decât așa.
OK, îmi spun - atunci să începem! Cer video-laringoscopul ! "Avem undeva, să merg după el?" urmează răspunsul. Nu mă înțelegeți greșit, ar fi mers bucuroasă dna asistentă dar era unul singur, era în altă parte, nici ea nu știa exact unde, ar fi trebuit să-l caute. Realizez că nu avem timp. Îl iau pe cel normal, dau câteva indicații legate de medicație. Fac laringoscopia - nu văd nimic, totul e edematiat - IOT dificilă! La naiba, îmi spun! Încerc să mă concentrez, văd ceva, cer sondă. O primesc în mână, dar e fără stilet (explicație: probabil că trebuia eu să cer cu stilet, dar pentru că nu eram la mine acasă nu știam asta). Cer să-mi bage stilet. "Stați să caut" vine răspunsul. Intuiesc că urmează câteva secunde poate 1 minut. Ce să fac? Să ventilez pe mască și balon?? Toată comunitatea medicală recomandă să nu facem asta de teamă aerosolizării", a povestit medicul anestezist militar, pe Facebook.
"Nu o să te las să mori"
"La naiba din nou! Iau balonul și masca, "nu o să te las să mori" îmi spun. Masca e una prea mică, trebuie să aleg - o pun pe gură sau pe nas. Grea decizie, îmi dau seama că oricum e inutil gestul meu. Le arunc răzbunător ca și cum obiectele acestea ar fi de vină. "Încearcă din nou fără stilet, poate merge" îl aud pe colegul meu care ajunsese și el în salon între timp. Fac din nou laringoscopia, deja sunt familiarizat cu locul, văd epiglotă și poate ceva sub ea. Introduc sonda, cer din nou balonul - îmi dau seama că nu există filtru pe balon, dar acum nu mai contează. Ventilez de câteva ori. Lipsește ceva... ahh da, trebuie să confirm stetacustic. Dar de ce nu am făcut asta până acum?
"Mai avem puțin timp"
La naiba din nou!!! Nu am stetoscop pentru că oricum nu poate fi folosit de vreme ce am o glugă pe cap (doohh!). Colegul meu pune mâna pe piept, ne uităm amândoi prin ochelarii aburiți dacă se ascensioneaza toracele ca într-un film prost ce se vrea comedie - pare că da. Apoi ne apropiem amândoi cu urechile de pacient până când eventualele zgomote pot să treacă prin straturile noastre protectoare. Se aude din stomac!!! Scot sonda, fac din nou laringoscopia, de dată asta am și stilet și securizez în final calea aeriană, conectez pacientul la ventilator, tensiunea arterială e mică dar încă nu e bradicardic. "Mai avem puțin timp", îmi spun", a mai povestit medicul.
"După câteva mișcări acrobatice și cel mai probabil de un absurd poetic, având în vedere vestimentația, reușesc să mă mut cumva de la capul bolnavului, în față ventilatorului. E un draeger mai vechi - nu contează, nu totul trebuie să fie cu touch-screen. Ventilație controlată în volum, cu auto-flow (are așa ceva ventilatorul asta? sper! display-ul e puțîn mai mare decât cel de la un ceas de mâna deci nu prea văd nimic pe el; lasă asta, vedem după!), FiO2 100, volume mici, pun 450 pentru moment, că tablă înmulțirii s-a ascuns undeva în spatele creierului acum - o să iasă ea. Apăs de câteva ori pe butoane să văd presiunile și dintr-o dată aparatul începe să mă alarmeze. Spune pe limba lui că nu funcționează senzorul de flux. Cer alt senzor de flux.
Șțiți ce urmează, nu? Da, exact - nu este altul. Atunci am înțeles al doilea lucru. Nu doar că este RĂZBOI, dar nu avem cum să-l câștigăm! Ideea mea despre stategia optimă de ventilație a fost snopită în bătaie de o realitate necruțătoare. Am ales un mod de presiune, am pus niște valori puțin sub cele critice și am spus un "Doamne ajută!". După două ore primul SCR, după alte două și câțiva zeci de mililitrii de noradrenalină și adrenalină al doilea SCR. L-am lasat viu când am plecat... a murit a doua zi", a povestit medicul anestezist.
"Episodul a rămas scrijelit pe scoarța mea cerebrală"
"Dacă veți avea dispoziția și veți medita puțin la tragedia asta pandemică veți ajunge cu siguranță la concluzia că totul este învăluit într-o pelicula aderența de ironie. De exemplu: după ce l-am stabilizat (credeam eu) pe acest pacient, mi-am dat seama că nu știu unde îmi lăsasem telefonul. Și eram de gardă, trebuia să îl am la mine. Evident, combinezoanele nu au buzunare (niște chinezarii!). Și am văzut pe noptieră telefonul pacientului. Așadar l-am luat și am sunat proriul meu număr. Mi-am recuperat telefonul și pace bună.
Dar a doua zi la ora 05:51 în timp ce dormeam și visam la o lume fără ventilatoare mecanice, îmi sună telefonul. Răspund! "Sunteți rudă cu dl XX?" Sunt buimac, aș fi răspuns că nu sunt rudă cu nimeni acum. Răspund totuși cu NU. "Cine sunteți? pentru că dl xx a murit și nu avem un nr de telefon unde să anunțăm decesul. Iar în telefonul lui era nr dvs, l-ați sunat ieri. Era singurul nr". Sigur că acest episod a rămas scrijelit pe scoarța mea cerebrală poate și pentru că a fost cartea de vizită a acestei drame infecțioase. Dar au urmat multe altele asemenea în orele ce au urmat", a mai povestit medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
