Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este ilegal ca medicii să primească de la pacienţi plăţi suplimentare, donaţii sau alte mici atenţii. Cu toate acestea, plicul cu bani ținea sistemul în picioare. Cel puțin aceasta este opinia medicului Florin Chirculescu, specialist în chirugia toracică.
Doctorul a vorbit într-un interviu acordat pentru Observ.Sănătate despre celebrul plic.
Înntrebat cât ar trebui să fie în opinia sa venitul unui medic în România, Florin Chirculescu a zis: "Din punctul meu de vedere: să aibă exact treptele pe care le are un judecător la salariul de bază. Pentru că responsabilitatea este comparabilă, gândirea în rezolvarea unui caz medical cât și al unei spețe nu e un lucru simplu. Responsabilitatea este cumplită la medici și la judecători sunt meserii care se raporteazpă la valori fundamentale, viață moarte, dreptate, nedreptate. Am ajuns la calități. Ne deranjează nedreptatea, ne îndurerează moartea sau suferința celor apropiați. Și din momentul acela putem să discutăm despre nedreapta luare. Alminteri, e ipocrizie.
Din punctul meu de vedere aceste plicuri au ținut sistemul în picioare. Eu știu că spun un lucru rău și supărător. Nu pot să fiu de acord cu acele plicuri, pe de altă parte nu aș putea să fiu ipocrit să spun că nu-l aștept.
Mi se pare profund incorect să ceri bani, să condiționezi actul medical, să spui un tarif. Dar trebuie să recunoaştem: plicurile ne țin peste program, nu suntem martiri, suntem indivizi care avem o meserie de care suntem foarte mândri dacă nu ești orgolios ca medic nu ai cum să fii un medic bun. Dacă nu ești orgolios nu te apuci să rezolvi cazuri grele. Când rezolvi un caz greu, plutești, când pierci un pacient e o tragedie personală. Măcar pentru chinul ăsta trebuie plătit un medic".
Salarii ca în Germania
"Noi avem un anumit PIB. Nu pot cere eu în România bani ca în Germania. Vă dau un exemplu: Polonia a trecut prin problema noastră, acum zece ani și s-au golit spitalele. Au început să se întoarcă în Polonia când li s-au dublat salariile, chiar dacă acestea nu erau la nivelul din Marea Britanie sau Germania. Nu-i plăcut să pleci să lucrezi afară", a mai zis medicul.
SURSA: FES.RO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News