Medic pneumolog, infectat cu coronavirus. "Aveam imunitatea noastră, dar nu la porcăria adusă din spital"

Un medic pneumolog din Gorj a declarat că a contactat în spital o tulpină severă de coronavirus. De asemenea, aceasta a spus că a fost ignorată de un cadru medical care ar fi trebuit să o ajute. 

Elena Vlad este singurul medic specialist în pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi conduce un compartiment din cadrul unităţii medicale. Ea s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la o colegă de muncă şi a stat internată timp de cinci zile în Secţia de Boli Infecţioase. Medicul a rămas cu un gust amar atunci când i-a cerut ajutorul unui cadru medical, pentru că se simţea rău şi nu l-a primit.

Elena Vlad povesteşte că momentul în care s-a simţit rău a avut loc chiar în timpul unui control efectuat de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, în urma căruia s-a stabilit că trei medici de la Terapie Intensivă care figurau internaţi cu COVID-19 nu au fost găsiţi în saloane. 

„Era o doamnă care era în faţă, iar cei din spate cred că erau organe de control, deoarece s-au retras foarte repede. Când au intrat, eu am spus: ”Ce bine că aţi venit, pentru că îmi este rău. Luaţi-mi o saturaţie!” S-a făcut prezenţa. Dânşii s-au retras imediat, iar doamna a răspuns că o să-i conducă pe dânşii şi că o să se întoarcă. S-a dus şi nu s-a mai întors. Era un cadru medical, bineînţeles. Aş vrea să ştiu cine este. Avea obligaţia să anunţe pe altcineva, dacă nu ar fi putut să-mi acorde ajutorul“, a povestit doctoriţa.

Tulpină puternică contactată în spital

„Am luat o tulpină mai puternică, în condiţiile în care nu se asigură ventilaţia aşa cum trebuie. Mai bine mă tratam acasă“ a spus medicul. 

Şi soţul medicului a fost internat în spital, deşi a avut simptome uşoare şi medii. În cazul său, problemele s-au agravat atunci când ajuns acasă, deoarece s-a ales cu o conjuctivită puternică.

„Când am ajuns acasă, eu nu eram atentă, pentru că îmi era destul de rău, şi nu am văzut ce face soţul meu, care a venit din spital cu laptop-ul. A lucrat ceva la laptop şi nu l-a dezinfectat şi după două zile a făcut o conjuctivită foarte puternică. I s-au umflat ochii, îl dureau şi nu a mai putut să vadă nimic. L-am întrebat dacă a dezinfectat laptop-ul. Noi aveam imunitatea noastră, la coronavirus, dar nu la porcăria adusă din spital“, a mai povestit medicul, conform Adevărul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel