Un medic dornic să meargă la Suceava ca voluntar a fost neglijat de autorități și avertizat de colegi.
Un medic ginecolog din Iași care s-a oferit voluntar pentru a merge la Spitalul din Suceava nu a primit niciun răspuns de la autorități. În plus, persoane din conducerea spitalului în care lucrează au avertizat-o pe dr. Monica Holicov că dacă pleacă în acea zonă, nu va mai putea profesa în Iași.
Monica Holicov este medic ginecolog de 32 de ani și susține că a nu îi este frică de noul coronavirus. Ea a solicitat să plece în Suceava pentru a-i ajuta pe medicii de acolo, copleșiți de numărul mare de bolnavi. Totuși, solicitarea ei nu a primit nici un răspuns din partea autorităților, citează Mediafax.
Monica Holicov mai spune că ea a avut COVID-19 în ianuarie și că oamenii iau virusul în special din spitale.
„Am fost avertizată voalat, că dacă iau boala nu mai pot face nașteri în spitalul meu. Le-am spus că am avut boala în ianuarie, am făcut-o pe picioare, nu am știut atunci, acum realizez (...) Eu plec la Suceava, nu m-am răzgândit. Totuși, dorința mea de a ajuta s-ar putea întoarce împotriva mea și împotriva pacienților mei. Nu vreau sa am interzis la spitalul meu (...) Este panică, dar eu vă spun că o să se moară de foame, nu de boală. Mulți au fost dați afară de la serviciu, vor termina banii. Virusul nu-l iei dacă stai acasă, îl iei în spital când te duci să te operezi de apendicită, să faci dializă sau chimioterapie. De coronavirus se moare în spitale, nu acasă. Eu sunt în categoria de risc, am peste 50 de ani și am diabet", i-a explicat corespondentului Mediafax, medicul Monica Holicov.
La Suceava ar vrea să plece și alți medici din Iași, dar la fel ca în cazul Monicăi Holicov, demersurile lor nu au primit răspuns de la autorități.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu