Medicamente, efecte negative asupra organismului. Ingrediente ce pot provoca reacţii alergice

medicamente
medicamente

Un studiu realizat în Statele Unite sugerează că 90% dintre medicamente conţin ingrediente menite să le îmbunătăţească gustul, să le prelungească durata de viaţă la raft sau să le protejeze de falsificare, dar care pot provoca însă reacţii alergice. 

Peste 90% dintre medicamentele pe care americanii le iau conţin un ingredient inactiv ce ar putea provoca o reacţie alergică, sugerează un nou studiu. Lactoză, ulei de alune, gluten şi coloranţi chimici sunt adăugaţi în medicamente pentru îmbunătăţirea gustului ori a absorbţiei sau pentru prelungirea duratei de viaţă la raft, dar şi ca măsură de protecţie contra falsificării, au explicat cercetătorii. Însă acestea pot crea probleme unora dintre pacienţii alergici la astfel de ingrediente, relatează UPI. 

Aproximativ 75% din majoritatea pastilelor sunt utilizate după ingredientele inactive şi doar 25% după substanţa activă", a declarat unul dintre autorii principali ai cercetării, doctor C. Giovanni Traverso, gastroenterolog la Brigham and Women's Hospital din Boston. În medie, fiecare pastilă sau capsulă conţine peste opt ingrediente inactive diferite şi uneori chiar şi 38, a adăugat el. Rapoartele despre pacienţi care au prezentat reacţii alergice grave la un ingredient activ nu sunt neobişnuite.

Medicii prescriu un medicament exclusiv pentru ingredientul activ conţinut de acestea, a precizat Traverso, şi se aşteaptă ca ingredientele inactive să nu aibă niciun efect. Însă doctorii şi pacienţii trebuie să fie conştienţi de ingredientele inactive prezente într-un medicament, a subliniat medicul. Lista completă a ingredientelor se regăseşte de cele mai multe ori în prospectul ce însoţeşte medicamentul. 

Vezi şi: A murit Tezaurul Uman Viu. Ciolacu: Ea a făcut această lume mai bună

Dragnea - Caramitru, dosar. Decizie a magistraţilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel