Medicamente FALSE, vândute în plină pandemie

Medicamente
Medicamente

Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage un semnal de alarmă asupra creşterii alarmante a vânzărilor de medicamente false în mai multe ţări. 

O investigaţie a BBC a dat de urma unor astfel de medicamente în Africa. OMS spune că ingerarea acestor medicamente poate avea "efecte secundare grave". Alţi experţi au menţionat că aceasta este, de fapt "o pandemie paralelă, a produselor falsificate". 

În toată lumea, oamenii îşi fac stocuri de medicamente de bază. Cu toate astea, cum China şi India, principalii furnizori de materie primă pentru medicamente, sunt în carantină, cererea depăşeşte oferta, astfel fiind deschisă piaţa medicamentelor contrafăcute. 

În aceeaşi săptămână în care OMS a declarat pandemia de coronavirus, Interpol a făcut 121 de arestări în 90 de ţări şi a confiscat produse farmaceutice contrafăcute în valoare de 14 milioane de dolari. 

"Comerţul ilicit de astfel de medicamente în timpul unei crize de sănătate arată un dispreţ total faţă de vieţile omeneşti", a transmis Jurgen Stock, secretarul general al Interpol. 

Potrivit OMS, acest tip de comerţ permite falsificatorilor un profit de 30 de miliarde de dolari în ţări sărace. "În cel mai bun caz, medicamentele nu vor avea niciun efect. Dar în cel mai rău caz, ar putea agrava starea de sănătate a unei persoane, pentru că se vor fi contaminat cu substanţe toxice", a declarat Pernette Bourdillion Esteve, reprezentan al OMS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel