Medicamentele împotriva hiperactivităţii nu prezintă niciun risc cardiac crescut

Alegeri prezidentiale 2024

Medicamentele pentru tratarea hiperactivităţii şi a deficitului de atenţie nu cresc riscul cardiovascular la copii, adolescenţi şi tineri, potrivit unui studiu publicat marţi în revista americană New England Journal of Medicine.

Studiul a fost efectuat pe un număr de 2,57 milioane de subiecţi, cu vârste cuprinse între doi şi 24 de ani, timp de aproape doi ani.

"Acest vast studiu arată că nu s-a observat nicio creştere a riscului de efecte cardiovasculare grave la subiecţii trataţi cu medicamente împotriva deficitului de atenţie şi a hiperactivităţii în comparaţie cu cei care nu au mai luat aceste medicamente", afirmă autorii studiului.

Studiul arată că numai 81 de persoane din cele 2,57 de milioane care iau medicamente pentru astfel de tulburări s-au confruntat cu o problemă gravă cardiovasculară, 33 decedând subit.

Aceste medicamente, prescrise în fiecare an unui număr de peste 2,7 milioane de copii din Statele Unite, au fost considerate întotdeauna relativ sigure. Totuşi, mai multe cazuri de complicaţii grave cardiovasculare - moarte subită, infarct şi accident vascular cerebral - produse în Statele Unite şi Canada au generat o anumită îngrijorare în legătură cu inocuitatea lor, potrivit autorilor studiului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel