Cadrele medicale de la spitalul Caritas din municipiul Roşiorii de Vede sunt acuzate de malpraxis de familia unui copil mort la naştere. Părinţii susţin că bebeluşului i-a fost fracturată cutia craniană, fiind scos cu forcepsul. Medicii aruncă vina asupra mamei care, spun ei, nu a cooperat .
Medicul Adina Stănescu care asista la naştere a dat vina pe mama, care, potrivit spuselor ei, nu a cooperat cu personalul medical." Femeia a cedat psihic şi nu a mai cooperat cu noi. N-a mai putut să împingă copilul, iar noi aveam de luat o decizie. Prioritar, mereu, oricum ar suna asta, este sa salvăm mama, ea este cea pe care trebuie să o salvăm", a declarat Alina Stănescu.
"Era primul nostru copil, era băiat. Era plin de sânge, cu craniul aproape distrus. Toată sarcina a decurs normal şi nimic nu prevestea nenorocirea din ziua naşterii. După mai bine de opt ore de chin, medicul ginecolog a folosit forcepsul pentru a-l scoate. Grav este faptul că medicii au încercat să ascundă adevărul, au încercat să arunce toata vina asupra soţiei mele, care n-ar fi colaborat în timpul naşterii. Adevărata cauza a morţii bebeluşului am aflat-o de la medicii Institutului de Medicină Legală. Cel mic a murit din cauza unei hemoragii puternice la creier. A avut craniul fracturat cu forcepsul", a declarat tatăl bebeluşului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu