EXCLUSIV  Medicii anesteziști de la maratonul vaccinării au șomat când a venit vorba de ”reacții adverse după vaccinare”

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Reputatul profesor Viorel Jinga, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, precizează că nu au existat la maratonul vaccinării persoane care să acuze reacții adverse grave.

„Avem 100 de medici anesteziști în cele opt ture care asigură siguranța administrării vaccinului în cazul în care apar reacții post-vaccinare”, a precizat rectorul UMF, în cadrul unui interviu acordat DC News.

„Din fericire însă au fost foarte puține aceste cazuri. Putem spune că au cam șomat anesteziștii noștri. Nici atunci când au venit la vaccinare persoane care aveau în antecedent șocuri anafilactice nu au apărut aceste reacții adverse. Dar erau liniștite știind că alături de ei este un medic anestezist”, a punctat Viorel Jinga.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" a amintit că deși unii specialiști preconizau că în prima ediție a maratonului vor fi imunizate aproximativ 10.000 de persoane, numărul celor vaccinați a fost de peste 20.000!

„Probabil că numărul mare de persoane vaccinate se datorează și profesionalismului cadrelor didactice de la Universitate, medici de diferite specialități care au discutat cu pacienții despre ce afecțiuni au”, a mai precizat Viorel Jinga, care a amintit că este o acțiune de voluntariat a profesorilor, cadrelor didactice și a studenților, într-un efort logistic uriaș

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel