Supraviețuitorii coronavirus care au necesitat terapie intensivă sau tratament spitalicesc prezintă riscul de a dezvolta tulburării de stres post-traumatic ca efecte psihologice ale luptei cu boala, avertizează un grup de medici din Marea Britanie.
Publicitate
The Covid Trauma Response Working Group, condus de University College London, format din experți medicali și doctori, susține că persoanele care au fost internate în spitale cu Covid-19 ar trebuit examinate regulat, timp de cel puțin un an, pentru a verifica dacă prezintă semne de PTSD (sindromul post-traumatic), notează BBC.
Grupul de lucru a scos în evidență cercetări care arată că 30% dintre pacienții care au suferit boli severe în timpul epidemiilor infecțioase din trecut au dezvoltat PTSD, depresia și axientatea fiind și ele printre problemele frecvent apărute.
PTSD implică simptome precum rememorări, coșmaruri, evitarea gândurilor sau a sentimentelor legate de o experiență traumatică, schimbări negative în gândire și dispoziție și o stare constantă de nervozitate.
Cercetările efectuate de medici arată că unele persoane externate de la terapie intensivă, după ce au fost grav bolnave, erau panicate să iasă din casă neînsoțite, în caz că li se face rău, sau erau furioase pe propria persoană pe motiv că „nu și-au revenit încă“.
Psihiatrul Michael Bloomfield, care face parte din grupul de lucru, a declarat că pacienții care au ajuns în spital s-au confruntat cu o experiență „foarte înfricoșătoare și invazivă“.
„Trebuie să ne asigurăm că sprijinim acești pacienți. Dacă nu facem mai mult, vom avea parte de consecințe pe termen lung“, a spus acesta.
Tracy, în vârstă de 59 de ani, este una dintre multele persoane care au rămas cu cicatrici psihologice din experiența ei cu coronavirus. Ea a fost internată la Spitalul Whittington din nordul Londrei în martie și a petrecut mai mult de trei săptămâni acolo, una dintre ele fiind la terapie intensivă.
„Era ca în Iad. Am văzut oameni murind, oameni din care se scurgea viața. Tot personalul medical purta măști și tot ce vedeai era doar ochi. Te simțeai singur și înspăimântat“, a povestit femeia.
De când a fost externată în luna aprilie, ea s-a confruntat cu insomnii, fiind urmărită de gândul că urmează să moară și retrăind momentele teribile din spital. Tray primește acum consiliere psihologică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu